La inaugurarea Unității de Primiri Urgențe (UPU) președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a prezentat pe scurt trei proiecte noi pe care le-a pregătit la faza de studii de fezabilitate, pentru infrastructura sanitară din municipiu și județ.
Investițiile presupun trei corpuri noi de clădiri, valoarea proiectelor fiind peste 100 de milioane de euro.
Și anume
Doina Federovici a declarat că sunt realizate studiile de fezabilitate pentru aceste proiecte și urmează să fie găsite sursele de finanțare.
„Avem proiecte mature, încercăm de comun acord să găsim pârghiile de finanțare și faptul că astăzi am demonstrat încă o dată că se poate și în condiții vitrege să avem investiții sperăm ca împreună să avem cele mai bune soluții. Am realizat studiile de fezabilitate, sunt proiecte mature și căutăm finanțare în acest moment. Sunt trei proiecte care pot fi implementate în perioada următoare”
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Venit la Botoșani, ministrul Sănătății a susținut că vor fi căutate sursele de finanțare pentru aceste proiecte de la Botoșani, dar și pentru altele din țară.
„Sprijinul va exista cu siguranță. Trebuie să înțelegem că pacienții sunt pacienți și cetățenii fiecărui oraș, fiecărei comune, fiecărui județ nu au opțiune politică atunci când sunt bolnavi și indiferent cine conduce o unitate administrativă există oameni care au nevoie de asistență medicală și lucrul acesta trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea și trebuie să înțelegem că noi lucrăm pentru cetățenii acestei țări ”,
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății a a ajuns astăzi la Botoșani pentru a lua parte la inaugurarea noului sediu al UPU.
Tranzacție de proporții: Zeci de magazine vor fi vândute către „un jucător surpriză”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Sunetul care îți ridică părul pe mâini – Află de ce sistemul audio potrivit poate schimba totul!
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
BMW de 30.000 de euro închiriat la Botoșani unui tânăr, mașina găsită la... dezmembrări
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
COD GALBEN emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile