În cadrul Comitetului Local de Combatere a Bolilor, directorul Direcției Sanitar Veterinare, Minodora Vasiliu a atras atenția încă o dată asupra pericolului pestei porcine africane.
Drept urmare a avut și un mesaj de transmis botoșănenilor și anume să nu achiziționeze carne de porc din zonele afectate de pesta porcină.
„Încă o dată aș putea să-i mulțumesc lui Dumnezeu că lucrurile stau bine, calme, liniștite. Suntem încă un județ liber. Încă o dată fac apel la populație pentru că având în vedere perioada premergătoare Sărbătorilor de Crăciun să nu achiziționeze carne de porc, preparate din carne porc și porci vii din zonele afectate de focare de pestă porcină africană. Să nu fie încântați de prețul foarte mic, să se gândească totuși la comunitatea care se numește județul Botoșani pentru că majoritatea județelor în ultimul timp au fost afectate de focare de pestă porcină africană printr-o inconștiență a unor persoane care au introdus mai mult sau mai puțin fraudulos acele produse sau porci vii în județele respective.”,
Minodora Vasiliu, director DSVSA
De altfel, autoritățile județene sunt încă în alertă cu această boală care, în cazul apariției la Botoșani ar cauza un dezastru economic. De aceea se iau toate măsurile de prevenire.
În perioada următoare și reprezentanții Direcției Județene Agricole vor monitoriza toate exploatațiile de suine.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024