Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat cuvântul la evenimentul organizat de Ziua Unirii Principatelor Române.
A amintit mai întâi de momentul istoric din anul 1859.
„La 1859 moldovenii și muntenii au decis că împreună pot face o națiune mai mare, mai puternică, mai importantă. Iar faptul că propunerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei a pornit de la botoșăneanul maiorul Nicolae Pisoski nu poate fi decât un motiv de mândrie pentru noi și încă o dovadă a faptului că Botoșaniul a reprezentat un pol de putere în administrația locală”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Iar mai apoi a făcut referire la ceea ce se întâmplă în zilele noastre.
„Nu putem spune că am atins încă dezideratul înaintașilor noștri care vedeau prin unire crearea unei națiuni puternice, dar am credința că împreună putem fi cu adevărat o forță, putem transforma visele în realitate să recuperăm decalajele față de celelalte regiuni și să demonstrăm că Moș Ion Roată al lui Creangă s-a înșelat. Dar totul depinde de noi, de determinarea noastră de a face lucrurile să meargă. Eu am această determinare, iar vorbele lui Mihail Kogălniceanu îmi sunt ca o carte de căpătâi «Puterea și fericirea unui stat se află în puterea și fericirea mulțimii, adică a nației ».”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Șefa Județului a făcut apel la unitate și a susținut că „în unire stă puterea”
Și a încheiat cu tradiționalele urări:
La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi botoșăneni!
La mulți ani români, oriunde v-ați afla!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ultrașii Petrolului furioși după înfrângerea cu Botoșaniul: Jucătorii „aliniați” și mustrați
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
ȘOCANT: Un tânăr și-a decapitat mama, polițiștii au găsit-o într-o baltă de sânge
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile