Șase medici din județul Botoșani vor face parte din comisia de disciplină nou aleasă care va avea mandat de șase ani. Printre ei și una dintre șefele de la Secția de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati.
Fosta comisie care judecă suspiciunile de malpraxis din rândul doctorilor a fost funcțională în perioada 2017 – 2023.
Și era formată din următorii medici:
Valerian Andrieș – chirurgie generală
Gheorghe Apetroaie – medicină generală
Felicia Niculiță – medicină generală / medicină de familie
Maria Olaru – obstetrică – ginecologie
Daniela Puiu – medicină internă / cardiologie
Maria Silvia Țighiliu – chirurgie generală
Cum mandatul fostei comisii a expirat în acest an, la Colegiul Medicilor Botoșani au fost organizate alegeri la începutul toamnei. Pentru primul tur rezultatele nu au fost validate din lipsă de cvorum.
Al doilea tur a avut loc în zilele de 7 și 8 octombrie 2023, iar voturile au fost luate în calcul indiferent de procentul participării la urne.
Pe listele membrilor cu drept de vot s-au aflat 500 de medici botoșăneni.
În urma votului care s-a putut face atât fizic, la sediul Colegilor Medicilor, cât și online, au fost înregistrate următoarele rezultate:
Cristian Vicol – 122 de voturi
Carmen Anca Galiano – 108 voturi
Viorel Balan – 94 de voturi
Gina Puflea – 93 de voturi
Gheorghe Apetroaie – 88 de voturi
Daniela Ștefan – 84 de voturi
&
Livia Mihalache: 63
Valerian Andrieș: 58
Alina-Otilia Ciurariu-Aștefănoaei : 46
Ion Pascariu: 23
Daniela Babei: 22.
Contestațiile au putut fi depuse în termen de 24 de ore de la publicarea rezultatelor.
Potrivit Regulamentului electoral aprobat prin Decizia nr.8/2023 emisă de Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România, publicată in Monitorul Oficial al României, candidații la funcția de membri ai comisiei de disciplină, trebuie să fie medici primari cu vechime în profesie de cel puțin 7 ani, înscriși in Colegiul Medicilor Botoșani, cu cotizația la zi și fără abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
În fosta comisie de disciplină a Colegiului Medicilor Botoșani avea calitatea de membru Maria Olaru, cealaltă șefă a Secției de Obstetrică și Ginecologie Botoșani.
Din cea nouă face parte Gina Puflea, de asemenea șefă de secție la Maternitatea Botoșani.
În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi funcţionează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârşite de medicii înscrişi în acel colegiu.
ULTIMA ORĂ: O mașină cu doi oameni s-a răsturnat, intervenție de urgență a pompierilor
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Un căutător de metale a dat peste o bombă în pădure
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cod Galben de ceață și polei până la amiază
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cornel Șfaițer pregătește o revoluție la Poli Iași: Aducem jucători în toate compartimentele
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile