Minodora Vasiliu a declarat că a fost deja purtată o discuție la sediul DSVSA cu reprezentanți ai unor administrații publice locale din județ, una dintre soluțiile identificate fiind aceea de a fi realizate o serie de nuclee în teritoriu, la nivel de orașe sau comune mai mari, prin parteneriate.
”Adăposturile pentru câinii comunitari, ultima lege care a apărut acum și care intră în responsabilitatea consiliilor locale, ce înseamnă aceste adăposturi? Aceste adăposturi, al un moment dat dacă nu găsim soluții avem două extreme. Extrema eutanasarierii și o altă extremă câinii comunitari liberi pe străzi ceea ce înseamnă cazul Ionuț sau cazul acelei femei care din nefericire a decedat din aceleași motive”, a declarat
Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA.
Șefa instituției sanitar veterinare a mai spus că nu își dorește ca animalele să fie eutanasiate la Botoșani dar nici ca acest fenomen să fie scăpat de sub control.
”
Suntem aici pentru a găsi soluții. Avem două adăposturi unul la Botoșani și unul la Dorohoi. La un moment aceste două spații nu vor mai face față ori ca, capacitate ori ca rezultat al strângerii câinilor comunitari de pe străzi. Ceea ce înseamnă că mergem pe cele două extreme, eutanasiere sau câini comunitari pe străzi”, a mai spus
Minodora Vasiliu.
Condițiile impuse de legislația în vigoare nu au fost agreate în totalitate de primarii din județul Botoșani care au afirmat la unison că există probleme mai importante în comunitățile lor decât aceea de a se cheltui bani pentru adăposturi pentru câini.
(G.E.)
CITEȘTE:
ACUM: Primari convocați de prefect pentru discuții despre maidanezi