Prima ceremonie de deschidere a anului școlar deschisă în cadru oficial cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean a avut loc la o școală gimnazială din municipiu.
Ada Alexandrina Macovei a venit însoțită de directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței și doi inspectori care provin din această unitate de învățământ.
Au fost întâmpinați de Mihaela Costîn, directorul Școlii Gimnaziale nr. 7, alături de Elena Butnaru, director adjunct (foto jos). La ceremonie au mai luat parte Ștefan Muraru din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean - Biroul Siguranță Școlară și Anca Maleș, reprezentant al Asociației Părinților.
Ceremonialul religios a fost oficiat de preotul Marius Ciobanu de la parohia Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântul Apostol Andrei.
„Suntem deoosebit de onorați să avem alături de noi pe dna inspector școlar general, profesor doctor Ada Alexandrina Macovei alături de o parte din echipa dumneaei, dna inspector Irina Panainte și dl. inspector Liviu Maftei, ambii colegii noștri, profesori la Școala 7.”
A fost mesajul de deschidere a festivității transmis de Mihaela Costîn, directorul școlii
Șefa educației botoșănene a luat cuvântul și a transmis că a ținut să fie alături de cadrele didactice, elevii și părinții de la această școală de elită care s-a situat mereu pe podium la olimpiade sau examene naționale.
„Bună dimineața într-o frumoasă zi de toamnă, așa sper să rămână toate zilele, cu soare. Să aveți soare în suflet, în priviri și dacă afară soarele nu se vede, să știți totuși că el este acolo. E una din școlile mele preferate, la fel cum este și școala dv. preferată, că altfel nu ați fi aici. mă bucur să văd bobocei mititei și cuminți, este extraordinar că sunt cuminți.
Vă doresc să aveți parte de un an școlar plin de satisfacții, de bucurii, părinților sănătate și putere să-i susțină și să vină la școală cât mai des. La fel cum sunteți astăzi, aici, în prima zi de școală, să țineți în permanență legătura cu cadrele didactice și să-i sprijiniți pe copii să ajungă acolo unde își doresc și ei, unde vă doriți și dv. pentru că în această școală există toate condițiile și toate premisele pentru a obține performanța.
Căci într-adevăr aceste trei cuvinte trebuie să definească viața unui om: bunătatea, frumusețea și performanța. Le mulțumesc și colegilor mei inspectori școlari, e o școală aici care a dat doi inspectori școlari, îmi amintesc de dl profesor Bălăucă. Le doresc tuturor colegilor și întregului colectiv din această unitate sănătate, putere de muncă și să țină școala acolo unde-i este locul de mulți ani înainte și până la sfârșitul ei”,
Ada Macovei, inspector școlar general
Iar șefa DSP a transmis că-și dorește că anul școlar 2021 – 2022 să se desfășoare în clase, fizic și nu în sistem online.
„Nu vreau să vă rețin foarte mult, vreau să vă doresc un an școlar bun, să dea Dumnezeu, să ne țină tot anul în varianta fizică la școală și asta depinde și de noi. Vă doresc succes și multă putere de muncă”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani
Ulterior, Ada Macovei și Monica Adăscăliței s-au deplasat la Colegiul Național AT Laurian.
Pentru a se evita aglomerația și mai ales pentru a fi respectate restricțiile, la festivitățile de început de an școlar au luat parte elevii care au intrat în clasa I și cei care au terminat ciclul primar și au trecut în cel gimmnazial, adică cele de-a V-a.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024