Ada Macovei, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, spune că, la nivelul județului, mai mult de jumătate din personal este imunizat.
La Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, 93% din totalul personalului deţine certificat verde.
Astfel, 87% din personal este vaccinat, trei angajaţi sunt în recuperare după boală sau contacți, în timp ce alţi trei sunt nevaccinați, cu unele riscuri și interdicții medicale.
La nivelul judetului, din totalul personalului angajat în sistem, procentul de vaccinați este de 57%, și mulți alți angajaţi cu certificat verde după trecerea prin boală.
Referitor doar la cadre didactice, vaccinați sunt 61% din total, un procent semnificativ fiind reprezentat și de angajații trecuți deja prin boală.
”Vrem să revenim la școală, mai curând, în condiții de siguranță pentru noi și pentru copii! Rugăm elevii și părinții să înțeleagă și să aprecieze sacrificiile și eforturile noastre! Împreună vom reuși!”,
Ada Macovei, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani
În prezent, elevii se află în vacanță impusă, ei urmând să revină în clase, pentru cursuri, la începutul săptămânii viitoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN de ceață și polei pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024