În cadrul unei conferințe de presă, medicul șef al Unității de Primiri Urgențe (UPU), Ramona Guraliuc, a făcut o prezentare a serviciului pe care îl coordonează.
Odată cu reabilitarea Unității de Primiri Urgențe, pacienții și personalul beneficiază de condiții moderne.
„Ne mândrim că avem un serviciu frumos atât ca spațiu cât și ca personal, chiar dacă, numeric vorbind, este într-un deficit destul de mare. Dorința noastră și mulțumirea sufletească este că avem oameni care se adresează Serviciului de Urgență și care sunt mulțumiți din punctul acesta de vedere.”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU- SMURD.
Există spații generoase pentru toate categoriile de pacienți care se adresează serviciului de la Botoșani.
„Avem un spațiu de triaj care este destul de mare și ne permite să efectuăm un triaj corect raportat la patologiile care se prezintă în Serviciul de Urgență. Avem un spațiu de resuscitare care este prevăzut cu cinci paturi și care este destinat cazurilor de cod zero, care practic nu prezintă un timp de așteptare. Avem un spațiu galben în care sunt evaluați și tratați urgențele de Cod Galben, cu un maximum de așteptare de 15 minute.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU- SMURD.
Botoșaniul este printre puținele județe care are și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă (TIM).
„Ne mândrim că avem toate categoriile de personal, începând de la personal cu specialitate în Medicină de Urgență, medici care sunt și primari, adică cu gradul suprem de studiu în acest domeniu. Avem și medici care sunt de medicină de familie cu competență și de ce să nu ne mândrim că avem și rezidenți care își desfășoară activitatea pe Terapie Intensivă Mobilă pentru că și acesta este un lucru cu care ne mândrim. Botoșaniul are Unitate de Terapie Intensivă Mobilă 7 zile din 7, 24 de ore din 24.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU- SMURD.
„Serviciul de Urgență „Mavromati” Botoșani spun eu, și nu doar eu, este un serviciu care își desfășoară activitatea optim, de calitate și ne mândrim cu acest lucru”, a conchis medicul șef.
Încă un primar decedat astăzi, mesaj din partea senatorului Doina Federovici
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Bodyguardul din Botoșani care îl apără pe Călin Georgescu și-a BĂTUT propriul tată
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Un botoșănean aruncă în general un kilogram de gunoi pe zi
Ramona Lupu
Jan 09, 2025
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile