Un sistem șubred, în care cetățeanul are de suferit din cauza birocrației excesive și a funcționarilor care fie lucrează în silă din cauza salariilor insuficiente, fie lipsește cu desăvârșire. În marile orașe se ajunge și la un interval de 3 săptămâni pentru înmatricularea unui autoturism. La noi durează o lună de zile să dai examenul pentru permis auto.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Inmatricularea Vehiculelor funcționează în subordinea Instituției Prefectului.
Problema deficitului de personal este una arhi-cunoscută la Botoșani mai ales prin prisma cozilor uriașe ce se formau dimineață de dimineață pe scările acestei instituții.
Prefectul a întreprins demersuri pentru completarea organigramei de personal însă încă mai este nevoie de angajați noi pentru a se putea face față valului de solicitări.
”Am două transferuri aprobate iar pentru celelalte două posturi am solicitat organizarea unui concurs de recrutare din sursă externă și așteptăm aprobarea de la București. Au fost patru posturi vacante, două au fost deja ocupate prin transfer”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
La Prefectură a ajuns și o petiție din partea unui botoșănean care a arătat că a fost programat la o distanță de o lună de zile pentru a susține proba de oraș de la examenul pentru permis.
Mult prea mult.
”Vis a vis de programarea examenului pentru oraș, sunt diferențe între proba scrisă și cea practică. Persoana care a făcut petiția este programată la o lună distanță. Chiar intenționam ca petiția primită să o trimit la București pentru urgentarea acestui concurs”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
În alte orașe mari programarea se face chiar și la 3 luni distanță, lucru inadmisibil având în vedere că trăim într-o țară europeană, posturile de la stat au fost deblocate iar instituțiile ar trebui să acționeze în concordanță cu interesele cetățenilor.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024