Acțiunea a avut loc miercuri, 19 iulie 2023.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță publică și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 89 de persoane și controlate 67 de autovehicule. Polițiștii au efectuat 42 de testări cu aparatul etilotest și 8 cu aparatul DrugTest, fără a fi identificate persoane sub influența alcoolului sau a drogurilor.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.
(Sursa foto - BZI)
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile