Cristina Chiriac este numele său și are calitatea de președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
A ajuns la Botoșani unde a adunat autoritățile județene și locale într-o discuție fără bariere.
Este de fapt o dezbatere publică națională intitulată „Pactul pentru Tineri”, despre educația vocațională ca soluție pentru reducerea abandonului școlar și un viitor sustenabil. Un eveniment care va fi organizat în mai multe județe și care a ajuns și la Botoșani pentru a pune la aceeași masă autoritatea – mediul de afaceri – comunitatea. Practic, prin unele măsuri care pot fi luate, să se intervină în acele cazuri cu adolescente care devin mame și abandonează școala sau cu acei copii pentru care educația nu mai prezintă o prioritate.
A fost o sesiune de discursuri din partea celor prezenți, de la mediul de afaceri reprezentat de Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț, la autorități precum prefectul Sorin Cornilă, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, primarul Cosmin Andrei, Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar județean. În sală au mai fost prezenți inspectori școlari, directori de unități de învățământ, părinți și elevi.
Ministerul Educației a fost reprezentat de un subsecretar de stat în persoana lui Marian Daragiu iar printre parteneri s-au regăsit Luminița Costache care este specialist în educație la UNICEF și reprezentanți ai unor entități private sau nonguvernamentale.
Practic s-a dorit ca realitatea să fie prezentată așa cum este ea, dincolo de statistici mai mult sau mai puțin reale, fiind scoase în față copilele care nasc sau ceilalți copii care din motive diverse renunță la școală.
S-au spus adevăruri care dor s-au lansat promisiuni și propuneri pentru a repara aceste disfuncționalități comunitare care afectează societatea.
Presedintele CONAF spunea în declarația oferită pentru mass-media locală că dorește alături de numeroșii parteneri pe care i-a coagulat în jurul său „să repare România”.
Evenimentul a avut loc la complexul din pădurea Rediu.
Declarația sa integrală poate fi urmărită în materialul video de mai jos:
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024