28 martie 2017, marți. Un nou termen în procesul în care este judecat Florin Țurcanu, fostul președinte al Consiliului Județean pentru fapte de corupție. Alături de proaspătul socru cu care s-a înrudit cu puțin timp înainte de a prelua județul.
La termenul de marți, sala de judecată a arătat aproximativ la fel precum la cele anterioare. Martorii au fost alții.
Au venit să răspundă la întrebările avocaților, procurorului DNA sau judecătorului Camelia Cojocaru, șefa Serviciului de Investiții și Achiziții Publice din cadrul CJ.
Ea a fost audiată la DNA Suceava anul trecut în februarie și a arătat în fața instanței că își menține declarațiile pe care le-a dat în fața procurorilor.
A fost chemată la instanță deoarece a făcut parte din comisiile de licitație pentru reabilitarea Complexului Monahal Coșula, reabilitarea drumului județean Pădureni – Coșula – Buda și a DJ Botoșani – Curtești – Cristești.
Prima dintre licitații a suscitat mai mare interes deoarece în primă fază câștigător a fost desemnat Marcel Bârsan, denunțătorul lui Florin Țurcanu, prin firma pe care o administrează, Cornell’s Floor.
Omul de afaceri care a construit casa familiei Țurcanu în Aleea Pajiștii, sub promisiunea că va beneficia de contracte cu Consiliul Județean.
Licitația a fost însă anulată și o altă firmă a câștigat această investiție derulată prin fonduri europene.
Camelia Cojocaru a trebuit să explice tocmai care au fost motivele pentru care s-a anulat prima licitație.
”A fost necesară anularea procedurii de licitație pentru că au existat modificări în privința cerințelor, criteriilor de calificare precum și lista cantităților de lucrări, modificări ce ar fi avut nevoie de o erată care nu era în criteriile inițiale”, a arătat Camela Cojocaru în instanță.
Întrebată dacă Florin Țurcanu a intervenit cumva în derularea licitației, șefa din Consiliul Județean a negat și a arătat că nu au existat presiuni nici la ceilalți membri.
La cea de-a doua licitație organizată pentru reabilitarea Mănăstirii Coșula, asocierea Cornell’s Floor și Test Prima nu a mai depus ofertă.
La termenul de astăzi au mai fost audiate Magda Didii și Anca Luca, ambele angajate la CJ Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024