Șefii Inspectoratului dau vina pe directorii de școli pentru gaura uriașă cu naveta
În urma unui articol publicat pe ziarul Hotnews cu privire la
faptul că inspectorii Curții de Conturi au găsit câteva nereguli la
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, asupra decontării navetelor
școlare în anul 2013, iată că punctul de vedere nu a ezitat să apară.
Conducerea IȘJ Botoșani a remis un comunicat de presă pe mail-ul redacției prin care încearcă să justifice deconturile. Iată mai jos comunicatul de presă trimis redacției Botoșăneanul.
”Suma de 944.221 lei achitată unor societăți comerciale a fost făcută de către ordonatorii terțiari de credite din nouă unități de învățământ. Creditele au fost repartizate de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, ordonator secundar de credite, responsabilitatea acestuia fiind de a repartiza credite bugetare ordonatorilor terțiari de credite (conducerile unităților de învățământ preuniversitar).
Legalitatea cheltuielilor angajate și a plăților efectuate revine ordonatorilor terțiari de credite. Sumele au fost achitate unor societăți comerciale de către următoarele unități de învățământ: Liceul Teoretic ”Ștefan D. Luchian” Ștefănești (306.997 lei), Liceul Tehnologic ”N. Bălcescu” Flămânzi (281.813 lei), Liceul ”D. Botez” Trușești (130.255 lei), Liceul Tehnologic Todireni (78.734 lei), Școala Gimnazială ”T. Vâlcu” Hănești (8.374 lei), Școala Gimnazială nr. 1 Roma (5.017 lei), Liceul Tehnologic Coțușca (69.055 lei), Școala Gimnazială nr. 1 Răchiți (38.200), Școala Gimnazială nr. 1 Văculești (11.875 lei). ”
CITEȘTE:
Pagubă de aproape zece miliarde în ograda lui Huncă: Deconturi fictive la navetă