Tot mai mulți bugetari de la Botoșani deschid procese în instanță pentru o serie de inechități cauzate de legea salarizării. Printre ei se află și persoane care dețin funcții de conducere în cadrul unor instituții publice.
Unele dintre cele mai recente dosare ce au ca obiect litigiu privind funcționarii publici, înregistrate pe site-ul instanței de la Tribunalul Botoșani, îi are drept reclamanți pe Daniela Lozneanu și Dan Moldovanu, șefii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani.
Mai exact, Daniela Lozneanu este inspector șef cu exercitare temporară, iar Dan Moldovanu este inspector șef adjunct.
Revenind la procesele deschise de către cei doi se dorește recalcularea salariilor la nivelul maximum din grilă.
Daniela Lozneanu a solicitat recalcularea drepturilor începând cu luna ianuarie a anului 2020, adică de când a revenit la ITM, fiind eliberată la acel moment din funcția de subprefect.
Și adjunctul Dan Moldovanu a deschis proces tot pe aceeași speță.
Cazurile nu sunt singulare și în alte județe fiind deschise acțiuni în instanță întrucât în acest moment există diferențe salariale de la un inspectorat la altul. Iar în joc ar fi în jur de 500 - 600 de lei.
În plus, angajații ITM au salarii mai mici față de alte instituții aflate în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Dosarele au fost înregistrate la începutul lunii martie a acestui an și urmează să fie fixate primele termene de judecată. Acțiunile în instanță sunt îndreptate asupra Ministerului Muncii și Solidarității Sociale condus în prezent de botoșăneanul Marius Budăi, dar și asupra Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani.
Rămâne de văzut dacă cei doi inspectori vor avea câștig de cauză în instanță.
Reamintim că în luna martie directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani a câștigat un proces asemănător. Decizia nu este încă definitivă.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024