Astăzi începe examenul de Evaluare Națională, pentru absolvenții claselor a VIII-a.
Inspectorul școlar general din cadrul ISJ Botoșani, Daniel Botezatu, a transmis în urmă cu scurt timp un mesaj către absolvenții clasei a VIII-a care se află înaintea ”celui mai important examen”.
”Dragi absolvenți, vă aflați, astăzi, în fața celui mai important examen, de până acum, din viața voastră de elevi. Emoțiile sunt inerente, atât pentru voi, cât și pentru cei care vă susțin, părinții în primul rând, dar aceste emoții nu trebuie să vă copleșească! Sunteți voi și foile de examen, încă albe, așteptând să înșirați, pe ele, prea-plinul cunoștințelor voastre. Sunt primii pași din mersul pe valuri, în picioare, primele bătăi de aripi către orizonturile deschise în așteptarea zborului vostru. Este un prim important bilanț al activității voastre de până acum, bilanț care vă poate duce către profilul și specializarea clasei de liceu râvnite. Vă doresc, tuturor, inspirație, creativitate și multă baftă!”,
Daniel Botezatu, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani
Pe baza tragerii la sorți sâmbătă au fost stabilite comisiile pentru cele 5 centre de evaluare constituite în vederea corectării tezelor ce vor fi primite din alt județ.
În evaluarea lucrărilor vor fi implicați peste 250 de profesori de limba română și de matematică, iar în comisiile constituite vor fi directori, profesori de alte discipline, cu spirit organizatoric și experiență în organizarea examenelor naționale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024