Șefii structurilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne par să adopte o ținută mai apropiată de comunitate în detrimentul rigidității conferită în general de funcțiile militarizate.
După discursurile originale rostite de Ziua Educației din 5 octombrie, la ședința cu directorii, colonelul care conduce Inspectoratul Județean de Jandarmi și-a rememorat propriii ani de școală, cu amintirile aferente.
„Astăzi, pășind pe holul Colegiului Național AT Laurian mi-am pus o întrebare: Câți dintre noi, maturii, ne aducem aminte de profesorii noștri? Și, o da, mi-am adus aminte de întâmplări din viața mea, mi-am adus aminte de dna profesoară de română care în fiecare zi de sâmbătă ne aduna și făcea pregătire suplimentară, ca să devenim toată clasă liceeni. Mi-am adus aminte de sensibilitatea dnei de latină care atunci când m-am tuns chel m-a pus la colț. Mi-am adus aminte de perseverența dnei profesoare de istorie care a contribuit enorm pentru admiterea la facultate, mi-am adus aminte de dna învățătoare care m-a ținut și ea în picioare când nu am învățat o lecție pe când ceilalți colegi mai atenți se jucau în curte și câte și mai câte ar mai fi de spus... Și acum în momentul acesta nu am decât cuvinte și gânduri de mulțumire și recunoștință la adresa domniilor lor”,
Cristian Boariu, inspector șef IJJ
Dincolo de personalizarea discursului său, colonelul botoșănean și-a oferit necondiționat sprijinul pentru sistemul educațional botoșănean.
„Mă tem că am renunțat la imparțialitatea mea de a vorbi despre trăirile mele, dar vreau să vă spun, având în vedere că sunteți publicul cel mai important în fața căruia am avut prilejul să vorbesc până acum, ce simt referitor la cei care mi-au fost confidenți și dascăli și la răspunderea care derivă de aici. Dvs, ca profesori, dar mai ales ca directori, sunteți mai mult decât vă puteți închipui pentru viitorul copiilor și în multe cazuri sunteți chiar mai mult decât reprezintă familia pentru copii. Iar dacă sunt momente de nesiguranță ori incertitudine în activitatea dvs profesională năzuința noastră este să rămâneți concentrați și dedicați”
Cristian Boariu, inspector șef IJJ
Discursul său rostit liber a părut să placă celor din sală și a fost remarcat și de inspectorul școlar general.
„Ne-ați surprins cu tot ceea ce ne-ați spus. De obicei ne așteptam la alte îndemnuri. Foarte frumos, vă mulțumim. Într-adevăr când calci pe treptele unui astfel de colegiu te năpădesc amintirile. Vă mulțumim pentru tot sprijinul pe care ni-l oferiți”,
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
Iată ce a spus șeful IJJ de Ziua Educației: Colonelul care conduce Jandarmeria Botoșani: Analfabet în viitor nu va fi cel care nu știe să citească, va fi cel care nu știe să înțeleagă
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024