Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a deschis, ieri, conferinţa dedicată României în cadrul celui mai mare târg de parcuri industriale din lume, Expo Real, care are loc zilele acestea la Munchen, în Germania. Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți se află la Botoșani.
Judeţul Suceava este reprezentat la acest târg de preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, de primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, de un reprezentant al Universităţii „Ştefan cel Mare”, urmând ca de astăzi din delegaţia suceveană să facă parte şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Nicolae Troaşe.
În deschiderea conferinţei dedicate ţării noastre, moderatorul evenimentului a ţinut să sublinieze faptul că România nu înseamnă doar Bucureştiul, ci şi judeţul Suceava. Invitat să ia cuvântul, Gheorghe Flutur le-a făcut o invitaţie oamenilor de afaceri germani şi din întreaga lume prezenţi la conferinţă să treacă de Carpaţi şi să vină să investească în judeţul Suceava.
„Am avut o mare bucurie şi onoarea să deschid conferinţa despre România. Şi primul mesaj pe care l-am avut a fost ca investitorii să treacă Carpaţii pentru că îi aşteptăm să vină şi în Bucovina. Apoi am făcut o prezentare a potenţialului judeţului, uman, a resurselor naturale din judeţ şi a Universităţii <Ştefan cel Mare>”, a precizat Gheorghe Flutur.
În mesajul său, acesta a prezentat parcul agroindustrial din jurul Aeroportului „Ştefan cel Mare”, dar şi centrul de afaceri cu cele opt pavilioane şi unul expoziţional aflat în apropierea acestuia şi parcul de industrie alimentară Suceava-Botoşani. De asemenea, Flutur le-a transmis investitorilor străini că Suceava are un aeroport modernizat, care poate fi folosit inclusiv pentru transporturi de mărfuri de tip cargo.
„Am discutat despre parcul agroindustrial, unde avem locuri de depozitare, stocare, sortare, etichetare, dar şi potenţial de transport cargo, cu avioane de marfă, de pe Aeroportul <Ştefan cel Mare>. În acelaşi timp, le-am transmis investitorilor străini că potenţialul Sucevei este demonstrat şi de faptul că ocupăm primul loc la nivel naţional la producţia de carne şi lapte. În acelaşi timp, avem şi dorinţa de a procesa fructe şi ciuperci, şi alte produse, şi de a nu le mai exporta proaspete”, a declarat preşedintele CJ Suceava, care a evidenţiat şi potenţialul turistic extraordinar al judeţului, atât prin tradiţii, cât şi prin monumentele UNESCO unice în lume.
În discursul său, Gheorghe Flutur a făcut şi o prezentare a parcului industrial din Siret, subliniind faptul că acesta se află exact pe graniţa cu Ucraina, ţară cu o piaţă de peste 50 de milioane de consumatori.
„Acest parc are toate utilităţile şi este exact pe frontiera cu Ucraina. Şi să nu uităm că Ucraina e o piaţă de peste 50 de milioane de consumatori şi, mai mult, acest parc e doar la 40 de kilometri de aeroportul modernizat din Suceava”, a spus Gheorghe Flutur.
Tot în cadrul târgului de parcuri industriale de la Munchen, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava s-a întâlnit cu responsabila cu problemele economice internaţionale din Landul Bavaria, Claudia Schleicher, cu directorul executiv al Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK România), Sebastian Metz, şi cu reprezentanţii mai multor companii, lideri în domeniul investițiilor industriale.
De precizat că în cadrul standului judeţului Suceava de la Târgul Expo Real din Munchen, autorităţile judeţene şi cele din Siret şi reprezentanţii universităţii au avut discuţii cu oameni de afaceri din Germania şi din întreaga lume care îşi doresc să investească în judeţ.
(Monitorul de Suceava)
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024