Prefectul Dan Nechifor a primit sâmbătă dimineaţă vizita preşedintelui Consiliului Superior al CECCAR România. Profesorul universitar doctor Robert Şova a participat la o întâlnire cu presă, explicând transformările prin care trece profesia de contabil în era digitalizării.
Rolul celui care se ocupa altădată doar cu păstrarea bilanţului contabil şi întocmirea registrelor, trebuie să fie acum unul cu mult mai important.
„Contabilul poate şi trebuie să fie educatorul antreprenorului, consilierul economic în activitatea de management. Îmi place să fac comparaţia dintre contabilii profesionişti şi medici. Aşa cum medicul este cel care veghează starea de sănătate a oamenilor, contabilul trebuie să vegheze starea de sănătate a unui business. Aşa cum, atunci când eşti bolnav apelezi la un medic şi nu la un vraci, la fel trebuie să te bazezi pe un contabil profesionist atunci când vrei să-ţi dezvolţi afacerea”,
Robert Şova, președinte CECCAR România.
Din datele oferite de preşedintele contabililor, CECCAR are la nivel naţional 40.000 de membri inactivi şi aproximativ 30.000 activi. În Botoşani organizaţia numără peste 200 de membri activi dintr-un total de 600 de contabili înregistraţi.
Dintre problemele de care se lovesc specialiştii din domeniu au fost evidenţiate lipsa de predictibilitate legislativă şi formulările neclare din anumite prevederi legale, zonă în care contabilii aşteaptă îmbunătăţiri ce pot veni din direcţia guvernanţilor.
„Se fac paşi importanţi către digitalizarea relaţiei cu Fiscul. Persoanele fizice pot deja să plătească totul on-line, vor urma şi persoanele juridice. Se va ajunge ca, de acasă, să poţi realiza contabilitatea, să faci toate plăţile, însă relaţia dintre manager şi contabil trebuie să rămână una faţă în faţă, pentru a atinge succesul dorit”,
prefect Dan Nechifor.
Însoţit de preşedintele Viorel Alexandru, Robert Şova a avut sâmbătă și o întâlnire cu membrii din Botoşani ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024