A făcut-o într-o ședință publică din Palatul Administrativ la care a participat un număr însemnat de primari.
Ioan Aniței, numit între timp adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean le-a solicitat primarilor, în limitele posibile să asigure fonduri pentru achiziția de sisteme de supraveghere în perimetrul unităților de învățământ.
De asemenea, a menționat că există comunități unde există camere LPR care pot recunoaște numerele de înmatriculare.
„Avem în acest moment opt localități care nu sunt supravegheate video. În schimb șapte dintre ele: Răuseni, Lunca, Vlăsinești, Dobârceni, Unțeni, Hlipiceni și Ștefănești au montate sistemele de supraveghere dotate cu LPR, sistem de recunoaștere a numerelor de înmatriculare. Aceste sisteme de supraveghere ne sunt utile și nouă și comunităților dv. pornind de la activitățile Poliției la orice activitate din comunitatea dv.”,
Ioan Aniței, inspector șef adjunct IPJ Botoșani
Acolo unde nu există sistem electronic de supraveghere, polițiștii recomandă paza umană, pentru siguranța copiilor și a cadrelor didactice.
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Scandal monstru pe terasa unui bar, tânăr adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
FC Botoșani a reziliat contractul unui jucător: A marcat un singur gol în 25 de meciuri
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile