Vești bune pentru acești angajați: vor primi bani în plus, de la 1 iulie, la salariu. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial.
Personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar va beneficia de măriri salariale, de la 1 iulie 2020, conform unei legi publicate joi, 21 mai, în Monitorul Oficial.
Este vorba despre angajați precum kinetoterapeuți, asistenți sociali sau bioingineri medicali.
Conform Legii nr. 64/2020 stabilește că, începând cu data de 1 iulie, fiziokinetoterapeuții și bioinginerii medicali pot ajunge la un salariu de maximum 5.976 de lei, dacă lucrează în unități clinice, potrivit Avocatnet.ro.
De asemenea, cei care asigură serviciile de ambulanță, primiri urgențe și terapie intensivă vor ajunge la un salariu de cel mult 6.376 de lei.
Și nu în ultimul rând, specialiștii enumerați anterior din unitățile sanitare și de asistență medico-socială vor avea un salariu de maximum 5.677 lei.
Apoi, logopezii, sociologii, profesorii de cultură fizică medicală, kinetoterapeuții și asistenții sociali vor avea parte de creșteri salariale tot de la 1 iulie 2020. Astfel, cei care lucrează în unitățile clinice pot ajunge la un salariu de cel mult 5.896 de lei, iar la serviciile de ambulanță, primiri urgențe și terapie intensivă salariul maxim va fi de 6.262 de lei.
De asemenea, pentru cei care lucrează în unități sanitare și de asistență medico-socială se va asigura un salariu de cel mult 5.590 de lei. Au fost stabilite și niște limite ale salariului de bază acordat personalului de conducere din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Astfel, directorul general INSP nu poate avea un salariu mai mic decât cel corespunzător funcţiei de medic deţinute sau aflate în subordine, majorat cu 10%. Apoi, aceleași condiții vor fi valabile și pentru directorul general adjunct INSP, doar că majorarea va fi de 7,5%.
Pentru funcţia de director centru naţional/şef centru INSP salariul de bază se va acorda după aceleași principii, dar majorat cu 5%.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile