(P) Fotbalul românesc a produs o mulțime de jucători promițători, în ultimii ani, însă puțini s-au ridicat la nivelul așteptărilor create. Presiunea pusă de unii patroni în spațiul public, sumele imense de bani intrate peste noapte în conturile lor, dar și evaluările mult prea optimiste ale specialiștilor au afectat din plin randamentul sportivilor de la care se aștepta mult mai mult decât s-a primit.
Cu toate acestea, continuă să apară jucători promițători care impresionează prin talentul lor și prin reușitele spectaculoase din Liga 1.
Trei dintre cei mai buni fotbaliști ai campionatului României au ajuns să fie tinerii Octavian Popescu și Ianis Stoica, de la FCSB, respectiv Rareș Ilie, de la Rapid. Cândva celebră pentru talentele pe care le producea în academia sa, Dinamo este echipa din București care nu a reușit să producă nimic notabil în ultimii ani, în special din cauza problemelor grave de ordin financiar cu care se confruntă clubul. Totuși, cum au reușit să impresioneze cei trei tineri de top din Liga 1?
Octavian Popescu și Ianis Stoica sunt doi dintre cei mai importanți jucători ai celor de la FCSB. Vicecampioana ediției trecute a Ligii 1 se bazează pe cei doi fotbaliști în vârstă de 19 ani în tentativa de a întrerupe seria de titluri câștigate de CFR Cluj. Ianis Stoica a impresionat prin golurile importante pe care le-a reușit în actuala stagiune a competiției interne. Fotbalistul care evoluează ca aripă dreapta a înscris în partidele importante cu CFR Cluj, Rapid și Dinamo. El are, în total, 7 goluri și 4 pase decisive la activ, numere excelente pentru un jucător atât de neexperimentat și folosit, deseori, doar din postura de rezervă.
Mai experimentat decât Stoica este colegul său, Tavi Popescu, cel care a ajuns să fie deja titular cert pentru FCSB. Popescu are 9 goluri și 4 pase decisive pentru FCSB și a devenit vedeta echipei, reușind să le ia fața lui Florinel Coman, Florin Tănase, Claudiu Keșeru și a celorlalți fotbaliști mult mai experimentați decât el.
Rareș Ilie este un alt copil teribil al fotbalului românesc. În vârstă de doar 18 ani, mijlocașul ofensiv al Rapidului are 6 goluri și 9 pase decisive în 35 de apariții în tricoul giuleștenilor și este deja sub vizorul unor nume importante ale fotbalului european. Rămâne de văzut dacă Rapid va reuși să îl păstreze și pentru următorul sezon pe fotbalistul cotat la 700 de mii de euro.
Alege să urmărești pariurile pe meciurile de fotbal din Liga 1 în care sunt implicați cei trei tineri români și profită de cotele excelente! Finalul de sezon din Liga 1 propune un duel încins pentru titlu, iar favorită rămâne CFR Cluj cu o cotă de 1,28, în vreme ce FCSB este cotată cu 3,50 pentru un succes istoric. Ianis Stoica și Octavian Popescu ar putea juca un rol important în lupta pentru titlu!
De cealaltă parte, Rareș Ilie poate oferi Rapidului șansa unei participări în UEFA Conference League, dacă giuleștenii vor reuși să câștige cele două meciuri de baraj pe care le-ar putea juca pentru prezența în Europa, după o lungă perioadă de absență din competițiile continentale.
Sursa foto: Pixabay.com
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024