Două seri a dedicat Filarmonica ”George Enescu” din Botoșani pentru a celebra Iubirea. Concertul de Ziua Îndrăgostiților a adus în sala de concert botoșăneni de toate vârstele, de la copii la tineri, de la adolescenți la seniori, cu toții însă purtând în privire scânteia dragostei mai vechi sau mai noi.
Devenit deja o tradiție la Botoșani, Concertul de Ziua Îndrăgostiților i-a adus anul acesta în prim plan pe Paula Seling și Cezar Ouatu, artiști bine cunoscuți publicului, formula fiind completată de unul dintre cei mai talentați și prolifici compozitori ai României, Andrei Tudor, cel căruia i-a revenit și misiunea de a purta bagheta de dirijor.
Seara a început cu „This is my song”, melodia scrisă în urmă cu 55 de ani de către Charlie Chaplin și interpretată de Petula Clark, probabil una dintre cele mai cunoscute acorduri pe toate meridianele lumii.
Apoi a intrat în scenă Cezar Ouatu. Riguros cu farmec, glumeț cu limite, așa cum îi stă bine unui artist care, deși poposește în lumea muzicii culte, este deseori întâlnit în sfera divertismentului.
A oferit publicului o ”Historia de un amor” (C. Almaran), apoi a mulțumit organizatorilor pentru invitația de a cânta alături de orchestra Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani.
”Alături de maestrul Andrei Tudor am mai cântat, dar acum mă bucur să cunosc această comunitate superbă, și anume orchestra Filarmonicii Botoșani. În această seară este vorba despre cel mai important ingredient al existenței noastre, și anume iubirea. Voi aduce cea mai frumoasă coloană sonoră a celor mai iubiți din lume, Romeo și Julieta. Tema se numește A time for us și cred că este o temă de bun augur. Un pic de timp pentru noi…”,
a spus Cezar Ouatu înainte de a interpreta cunoscuta melodie semnată de N. Rota și H. Macini.
În aceeași temă a dragostei s-a aflat și următoarea melodie, chiar dacă ea, spune artistul, este ”percepută greșit”. Mai exact, în acel ”mod de a vorbi ușor mafiot”. Dar această piesă, care este tema din filmul ”Nașul”, vorbește ”despre o poveste de dragoste extraordinară”.
Iar publicul a ascultat piesa ”Parla piu piano”, de V. Rota.
Au urmat acordurile din ”When I Fall in Love” (V. Young).
”Nu avem cum să nu ne îndrăgostim. Iubirea este un ingredient simplu de simțit, doar că acum comunicarea între oameni devine o armă, ne închidem oarecum între noi și nu permitem acestui ingredient să intre în viața noastră. Dar cu astfel de concerte nu avem cum să nu ne îndrăgostim”,
a continuat Cezar Ouatu, recitalul său finalizându-se cu piesa lui P. di Capri, ”Champagne”.
A venit apoi rândul orchestrei să strălucească. ”Cinema Paradiso Suite”, de Ennio Moriccone, a fost popasul muzical de care publicul a avut nevoie înainte de a o întâmpina pe Paula Seling.
Purtând o rochie roz în prima seară, în acord cu tema concertului, Paula Seling a plutit de la prima apariție pe scenă și până la ultimele aplauze. Diafană și totuși transmițând forță, fragilă și în același timp strălucitoare, artista obișnuită cu scena și cu publicul de la Botoșani și-a manifestat bucuria de a se afla din nou alături de orchestra Filarmonicii.
”Sunt foarte bucuroasă să revin pe această minunată scenă alături de acești muzicieni în seara aceasta, conduși de maestrul Andrei Tudor. Orchestra Filarmonicii din Botoșani a fost pentru mine mereu aproape de suflet, de inimă, am petrecut momente excelente aproape de domniile lor. De aceea cu mare bucurie o să vă cânt”,
a spus Paula Seling.
A început cu un cântec în limba rusă, ”Postoy”, deși a recunoscut că nu știe ”o boabă rusă”.
A urmat celebra melodie a lui D. Șostakovici, pe care însă Paula Seling a îmbrăcat-o ”românește”. Pentru că așa a simțit aceste ”cântec surpriză, din muzica cultă, care mă urmărește peste tot. Niște îngeri mi-au spus: trebuie să-l faci, dar dacă îl faci să fie în limba română. Dor în destin… sper că îl veți recunoaște”.
O urmat încă o piesă celebră, din anii 70. ”Love Story, o poveste de iubire pentru dumneavoastră”, a spus artista înainte de a interpreta îndrăgita melodie.
”Tu nu vezi cerul”, a spus apoi Paula Seling, aducând pe scenă muzica lui Andrei Tudor. ”Am auzit acest cântec la Mamaia, unde eram și eu prezentă cu o compoziție a lui Cristian Faur. Am spus atunci: acest cântec este scris pentru mine, dar e cântat de altcineva”. De data aceasta, pe scena de la Botoșani, l-a cântat chiar Paul Seling, avându-l aproape și pe compozitor.
Un moment emoționant, aplaudat la scenă deschisă, a fost interpretarea, tot în limba română, a nu mai puțin cunoscutei lucrări a lui Eugen Doga, ”Dulcea și tandra mea fiară”. Apoi Paula Seling s-a așezat la pian pentru un moment ce poartă semnătura lui Marius Moga, ”Timpul”.
Sub bagheta lui Andrei Tudor au răsunat acordurile înălțătoare, dar și tandru jucăușe, ale lui R. Rodgers, din ”The Sound of Music”. Publicul a reacționat la fiecare semn al dirijorului, rezultând o interacțiune relaxată, plină de bucurie și confort sufletesc.
După un duet Paula Seling – Cezar Ouatu pe muzica lui D. Foster, ”The Prayer”, a urmat un final cu surprize. Bisuri, aplauze, râsete în sală și pe scenă.
Andrei Tudor, născut pe 2 decembrie 1983, în București, studiază pianul de la 4 ani. Cu un palmares impresionant (peste 30 de premii naționale și internaționale), este compozitorul care a semnat orchestrația lucrării ”Oda bucuriei”, interpretată de Andrea Bocelli, sub bagheta lui Eugene Kohn.
Tot din copilărie - șase ani – studiază pianul și Paula Seling, primul recital având loc pe când viitoarea artistă avea abia 10 ani. A câștigat numeroase trofee, de la ”Steaua de cristal” (Botoșani , 1995), la Cerbul de Aur (2002). Este absolventă a Universității Naționale de Muzică București (secția Compoziție, Jazz, Muzică Ușoară).Este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România, dar talentul ei a trecut de multă vreme și granițele țării. Puțină lume știe că vocea Paulei Seling se aude pe coloană sonoră a filmului de animație Disney – ”Neînfricata”, dar și că a udblat vocea unui personaj din filmul ”Mașini 2” (”Cars 2”).
Cezar Ouatu s-a născut într-o familie de muzicieni, însă marele public din România l-a descoperit odată cu participarea acestuia la Eurovision. Cântă la pian de la șase ani, fiind totodată absolvent cu nota maximă (în 2004) al secției de canto clasic la Conservatorul ”Giuseppe Verdi” din Milano. Debutul se petrecea pe scena Teatrului ”La Fenice” din Veneția, urmând apoi și altele, de la Barcelona și Dresda la San Marino sau Monaco.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024