Victor Ponta, ofițer SIE
Elena Udrea l-a acuzat pe
Victor Ponta că a încălcat Constituția și legile în vigoare, aflându-se în incompatibilitate atunci când a ocupat funcția de procuror și a avut calitatea de ofițer SIE.
„
Domnul Victor Ponta a fost ofițer acoperit şi era în același timp și procuror al României. Conform Constituției din 1991, în vigoare până în 2003, la Art. 131, alineatul 2, se specifică faptul că funcția de procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. De asemenea, Victor Ponta a încălcat Legea 92/1992, Art. 111, în care se spune că funcția de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior”, a declarat
candidatul PMP.
„
Domnul Victor Ponta este într-o situație de ilegalitate și de imoralitate. Dânsul a mințit și continuă să mintă despre trecutul lui. Câtă încredere poți avea într-un om politic care se vrea președintele României, având în vedere că nu pune preț pe Constituție și pe legile țării?”, a punctat
Elena Udrea.
Udrea vrea demisia lui Ponta din funcția de prim-ministru
Candidatul PMP a cerut retragerea din cursa prezidențială a lui Victor Ponta și demisia din funcția de Prim-ministru.
De asemenea, Elena Udrea a anunţat sesizarea organelor de anchetă privind încălcarea Legii 92/1992 și a Constituției României.
„
Cer dizolvarea comisiilor de control SIE din Parlamentul României, care în tot acest timp au știut și au acoperit această situație. De asemenea, solicit înființarea a două comisii de anchetă parlamentară în acest caz: una care să verifice cum a fost posibil ca în toți acești ani Constituția României și legile statului să fie încălcate și a doua care să analizeze comportamentul fostului șef SIE, Teodor Meleșcanu”, a afirmat candidatul PMP.
Meleșcanu este vinovat pentru că l-a acoperit pe Victor Ponta
Candidatul PMP a arătat că
Teodor Meleșcanu este la fel de vinovat în acest caz pentru că l-a acoperit pe Victor Ponta.
„
În calitate de șef SIE l-a acoperit pe Victor Ponta, i-a spijinit inițiativele legislative pe care Victor Ponta le-a avut în ultimul an, pentru a acoperi situația în care s-a aflat în perioada 1997-2001. Meleșcanu i-a ascuns Președintelui României informații care erau în îndatorirea sa să le comunice”, a declarat
Elena Udrea.
„
Este o situație nemaiîntâlnită, care face ca România să pară o țară anormală. În această competiție pentru Președinția României, primii doi candidați ar putea fi declarați incompatibili. O competiție pentru cea mai înaltă funcție în stat în care, cel puțin, primii doi candidați pot fi declarați incompatibili ne plasează într-o postură necredibilă şi neserioasă în fața partenerilor externi. Trebuie să oprim situațiile de anormalitate”, a concluzionat
Elena Udrea.
CITEȘTE:
PSD Botoșani: Cine va schimba modelul președintelui Traian Băsescu?