Fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea, a ajuns sâmbătă la amiază în Botoșani pentru a-și prezenta moțiunea "Noul PDL, o nouă Românie", cu care candidează la șefia partidului.
Aceasta a venit însoţită de Emil Boc fostul prim-ministru şi de Gabriel Bercea ex ministru de interne. Întrunirea cu membrii din judeţ ai partidului PDL Botoşani a avut loc la Hotelul Rapsodia, în sala George Enescu, printre participanţi regăsindu-se şi Cătălin Flutur, fostul primar, actual lider PDL Botoşani, Ada Macovei fost inspector şcolar general, Florin Ghiorghiţă ex viceprimar. Elena Udrea a fost întâmpinată cu flori şi cu aplauze din partea celor prezenţi iar din partea preşedintelui PDL a primit un buchet de trandafiri.
”Acestea sunt flori date din inimă”, a spus
Cătălin Flutur, preşedintele PDL Botoşani. Elena Udrea, şi-a făcut apariţia îmbrăcată într-un costum alcătuit din două piese şi cu „celebrii” pantofi cu toc. După şedinţă, deputata s-a întâlnit cu jurnaliştii, iar la final, când aceştia au remarcat că a renunţat la poşetă, Elena Udrea a zâmbit când a fost întrebată amical dacă va renunţa şi la tocuri.
Alexandra DOROHOI
CITEŞTE ŞI:
Elena Udrea a venit la Botoşani şi a pus ochii pe un bărbat, pentru o funcţie
[[galerie-foto]]