Adolescentul în vârstă de 15 ani este elev la Școala Ion Pillat Dorohoi, unitate cu învățământ special.
În cursul dimineții de astăzi băiatul a sărit la bătaie la una dintre profesoarele cu care era la oră după care a părăsit sala de clasă și a mers pe terenul de sport.
A fost preluat de directorul unității de învățământ și reintrodus la oră, însă elevul a ieșit din nou pentru a merge în curte unde era în desfășurare o clasă de educație fizică.
Acolo din nou a avut un comportament agitat și a scuipat-o pe respectiva profesoară. Când i-a văzut gestul, un alt elev i-a tras un pumn în zona feței și i-ar fi spart arcada.
Băiatul lovit a fost cel care a sunat la 112. La Școala Ion Pillat au ajuns o ambulanță dar și un echipaj de Poliție.
Având în vedere că are afecțiuni neuropsihiatrice, adolescentul a fost evaluat la fața locului și ulterior transferat la un spital de specialitate, destinat copiilor.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Respectivul elev este cunoscut ca având un comportament agresiv și este unul dintre copiii greu de gestionat de către cadrele didactice. În trecut a mai fost în atenția polițiștilor pentru alte acte de agresiune.
Situația este cu atât mai delicată în cazul său cu cât el este un copil cu nevoi speciale.
(Foto - Alba24)
Nenorociri cu foc la Botoșani: O femeie și un bărbat au murit, pompierii au avut zeci de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Numire ȘOC: Șefii de la Consiliul Județean au găsit manager pentru Spitalul Mavromati
Gabriela Erdic
Jan 27, 2025
Sute de botoșănence însărcinate au primit vouchere de 2.000 de lei, cereri depuse și în noul an
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Goană nebună pe străzi: Un tânăr de 19 ani deține recordul pentru cea mai mare viteză – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Mașină izbită într-un cap de pod, șoferul abia vorbea
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile