O nouă tragedie a avut loc la Botoșani: moartea unei fete care abia a devenit majoră. Tocmai fata a decis să-și încheie firul vieții, din motive inexplicabile la acest moment.
Posibil ca tocmai ancheta polițiștilor să scoată la iveală motivele care au împins-o pe fata de 18 ani să se sinucidă.
La o primă vedere, starea emoțională a adolescentei ar avea la bază mai mulți factori: o familie dezmembrată de divorțul părinților și lipsa unui sprijin afectiv permanent.
Era elevă în clasa a XII-a la Liceul ”Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani și cu domiciliul în comuna Călărași. Pe perioada școlară era cazată la internatul liceului. Zilele trecute, una dintre cele patru fete cu care împărțea camera a fost depistată pozitiv și astfel a trebuit să meargă acasă, în comuna natală.
Mama ei este plecată în Germania la muncă și în lipsa ei locuia la una dintre mătuși. Însă în această perioadă și acea rudă avea o problemă de sănătate cu unul dintre copii, astfel că fata a fost nevoită să locuiască într-o casă bătrânească, ce a aparținut bunicilor. Însă în condiții precare, mai ales pe timpul iernii.
Într-una dintre nopți fata a decis să-și ia viața, trupul ei fiind găsit a doua zi. În primă fază gestul extrem a fost pus pe seama situației familiale, însă anchetatorii ar fi găsit în telefonul ei două mesaje extrem de lungi, trimise undeva la 3:00 dimineața.
Ar fi fost trimise de o persoană de sex feminin din Sibiu, însă conținutul lor a rămas deocamdată necunoscut, nici mama neavând acces la informațiile care poate că au dus la sinucidere.
În comunitate, fata era cunoscută ca fiind extrem de cuminte și bună la învățătură.
„A venit cu o săptămână înainte la Primărie și i-am dat adeverință pentru bursa școlară. Mai mergea pe la magazin, făcea interviuri, avea o temă la școală și a luat câteva informații. Era destul de dezghețată, cuminte, la locul ei. Mama ei spunea: «Doamne să mai treacă și anul ăsta, să mă mai duc să lucrez, să o văd că termină liceul». Nu avea niciun venit aici, de nicăieri mama ei și a plecat la lucru în Germania”,
Elena Vrajotis, primarul comunei Călărași
Mama a revenit acasă de urgență, iar familia se pregătește în prezent de înmormântarea care va avea loc duminică. Eleva urmează să fie îngropată în rochie de mireasă, care ar urma să fie adusă de o rudă din Italia.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească alături de cei drepți!
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024