24 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani, în cadrul proiectului naţional "Salvator din pasiune".
Derulat în premieră de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.
Pe data 6 august, va începe pregătirea voluntarilor pentru a putea participa la acţiunile de intervenţie.
Astfel, sâmbătă şi duminică, la sediul ISU Botoşani se vor desfăşura cursurile introductive privind structura, misiunile şi atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. În următoarea perioadă, voluntarii vor parcurge noţiunile de prim ajutor de bază susţinute, cu profesionalism, de către formatorii din cadrul inspectoratului, în aşa fel încât la finalul cursurilor să fie în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat pentru a fi angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.
Cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, voluntarii botoşăneni provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, studenţi, ingineri, grefieri, asistenţi, manageri, programatori etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii şi intervenției în domeniul situaţilor de urgenţă. Le dorim mult succes, îi susţinem şi suntem convinşi că efortul concertat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esenţiale în consolidarea gradului de rezilienţă la nivelul comunităţilor, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani.
Citește și: Pompierii din Botoșani – intervenție de forță într-un concurs inedit
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024