Controalele vor fi făcute fie în cadrul unor acțiuni inițiate de polițiști, fie la solicitarea directorilor de școală.
Pe fondul creșterii consumului de droguri din ultima perioadă, în special în rândul tinerilor, parlamentarii propun, printr-un proiect de lege pus marți în dezbatere la Senat, ca polițiștii să poată face controale în școli sau facultăți, pentru a vedea dacă elevii ori studenții au consumat droguri.
În plus, se dorește înăsprirea sancțiunilor pentru cei ce produc, extrag, transportă, distribuie etc. alte substanțe decât drogurile clasice, care au capacitatea de a produce efecte psihoactive, numite, în mod curent, etnobotanice.
În primul rând, proiectul de lege, ce are ca scop reducerea consumului de droguri în rândul tinerilor, vizează completarea Legii educației nr. 1/2011. Concret, se dorește introducerea unei prevederi ce stabilește ca școlile și universitățile să includă în contractul educaţional sau în contractul de studii universitare prevederi referitoare la obligaţia elevilor ori studenților de a se supune recoltării non-invazive a probelor biologice în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive, la solicitarea poliţiştilor, arată Avocatnet.ro.
Pentru a face aceste verificări, poliţiștii vor putea face, din oficiu sau la sesizarea/ solicitarea conducătorilor școlilor ori ai universităților, controale tematice/ inopinate în cadrul acestora, pentru testarea non-invazivă a elevilor și studenților, prin care să se vadă dacă aceștia au consumat sau nu substanţe psihoactive.
Dacă în urma controlului un elev este depistat pozitiv, poliţia va informa părinţii sau tutorele legal, în vederea exprimării acordului pentru prelevarea de probe biologice pentru stabilirea tipului de substanţă psihoactivă depistată. În cazul studenților, poliţia informează părinţii ori tutorele legal şi solicită acordul persoanei pentru prelevarea de probe biologice.
Dacă rezultatele testelor indică prezenţa în sânge a drogurilor, elevii și studenții vor putea fi incluși într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.
Apoi, proiectul de față vizează și modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
Mai exact, se dorește înăsprirea pedepselor pentru operaţiuni cu diverse produse, fără a deține o autorizație în acest sens, despre care se știe că au efecte psihoactive (etnobotanice) - închisoare de la doi la șapte ani şi interzicerea unor drepturi. În prezent, pedeapsa e închisoare de la șase luni la trei ani sau amendă.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.
Botoșăneanul Vlad Plăcintă premiat de mitropolitul Teofan cu diploma de vrednicie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
El este șoferul care s-a izbit în mașina Poliției! A fost REȚINUT în urmă cu scurt timp – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer „tras la răspundere” de polițiști: I-au confiscat și ceva marfă
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Patru elevi botoșăneni și profesorii lor, vizită în Macedonia de Nord
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024