Simulările pentru examenul de final de liceu sunt un adevărat test pentru elevii botoșăneni care își verifică nivelul cunoștințelor acumulate și, după caz, se pot pregăti suplimentar pentru
Bacalaureat. Totodată, mulți dintre cei care vor fi trecut prin testarea de la examenul de simulare, vor renunța la a se mai prezenta la testarea finală din vară.
Asta pentru că, spune
Iuliana Nacu, președinta Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SIP) din Botoșani, mulți dintre aceștia nici nu își doresc să promoveze astfel de examene.
„Cred că vor fi și anul acesta elevi care vor renunța la a mai susține examenul de Bacalaureat. Pentru că există copii care nu s-au pregătit și conștientizează acest lucru. Au fost și anul trecut, mai mulți decât acum doi ani”, a declarat aceasta.
Iuliana Nacu a mai adăugat că, cu toate că se înregistrează un număr tot mai crescut de elevi care nu mai ajung să se înscrie la examenul de Bacalaureat, simulările sunt totuși importante.
„Are rost să mai treacă prin simulare, pentru că așa își pot da seama la ce nivel se află, dacă pot sau nu încerca, până în vară se pot răzgândi. Este păcat să faci un liceu și să nu-l finalizezi, dar fiecare are o anumită bază, o anumită dorință de a promova examene de acest gen”, a adăugat
președinta SIP.
(C.B.)
CITEȘTE:
Gata cu vacanța! Elevii botoșăneni se întorc de luni, la școală