Programul național de protecție socială „Bursa profesională”, care subvenționează costurile pentru elevii din învățământul profesional, inclusiv cel dual pentru nivelul 3 de calificare profesională, va fi aplicat în continuare de Guvern, conform unei Hotărâri adoptate astăzi.
Bursa profesională se acordă tuturor elevilor care frecventează învățământul profesional și constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, pe perioada cursurilor școlare, a pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii examenului de certificare a calificării profesionale. De bursă beneficiază și copiii cetățenilor străini beneficiari ai unei forme de protecție în România sau copiii cetățenilor străini, ai cetățenilor Uniunii Europene/Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene cu drept de ședere/rezidență pe teritoriul României, care frecventează învățământul profesional.
Învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor, este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior.
Măsura adoptată urmărește creșterea interesului tinerilor şi familiilor acestora față de educația și formarea prin învăţământul profesional, inclusiv dual, fapt care va duce la îmbunătățirea pregătirii profesionale.
Conform Metodologiei de organizare a învăţământului dual, au acces la programele de pregătire, în mod gratuit şi persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvenţi ai învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile.
Fondurile pentru finanțarea „Bursei profesionale” vor fi asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale și se repartizează inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București, începând cu anul școlar 2018-2019
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024