Elevii beneficiază la orele de curs, pe lângă bine cunoscutul lapte și corn și de câte un fruct. Mere au stabilit guvernanții care finanțează acest program pentru a se încuraja consumul de fructe în școlile românești.
Partea interesantă este faptul că anul școlar a fost deschis deja de câteva luni, iar elevii nu au primit nici un fruct. De licitație s-a ocupat Consiliul Județean, a cărui comisie a eliminat Logistic Media Pop Art din Cluj și a menținut firme botoșănene care îndeplineau condițiile pentru furnizarea merelor.
”Merele stau bine în lăzi la ora asta, comisia și-a spus punctul de vedere, a fost eliminată firma de la Cluj pentru că nu îndeplinește condițiile și rămân cele trei firme din Botoșani. Acum este procedura de contestație la CNSC”, a declarat Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani.
Firmele botoșănene declarate câștigătoare sunt Spicul Dorohoi, Lival şi Five Continents. Odată parcursă etapa privitoare la licitație, mai rămâne să fie asigurate și fondurile pentru plata acestor servicii de furnizare.
”Merele vin când avem sumele, noi ne-am făcut partea noastră de treabă. Nu vin anul acesta, e clar. Sunt pe fonduri guvernamentale și ei nu au sumele în buget. Gândirea acum este că nu se mai merge pe an școlar ci pe an calendaristic. Anul acesta au mâncat mere altă dată”, a mai spus Gheorghe Sorescu.
În ședința de Guvern de astăzi, 16 decembrie 2015 a fost aprobată Hotărârea de Guvern care stabileşte tipul de fructe distribuite – merele, perioada de distribuţie, limita valorii zilnice, bugetul alocat, precum şi modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2015-2016. Fondurile UE alocate României pentru acest an şcolar sunt de 6.869.985 euro, iar rata de cofinanţare este de 89%. Limita valorii zilnice (preţul fără TVA al merelor) este de 0,37 lei/elev, ca şi în anul 2014, iar perioada de distribuţie gratuită este de maximum 88 de zile. Programul prin care elevii din clasele pregătitoare şi I-VIII din unitățile de învățământ public și privat acreditat/autorizat primesc zilnic mere a fost instituit începând cu anul școlar 2009-2010. În cursul acestui an școlar vor beneficia aproximativ 1.750.000 de elevi, conform datelor comunicate de Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice. (G.E.)
CITEȘTE: Și merele-s anapoda în școli : Fructele n-au ajuns încă la elevii din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024