În “Săptămâna Verde”, elevii clasei a X-a A de la Liceul „Dimitrie Negreanu”, coordonați de profesorul diriginte Anca Toma, au vizitat capitala țării, în cadrul Proiectului “Turiști în verdele capitalei”.
Proiectul a venit în întâmpinarea solicitărilor elevilor și părinților vizând aprofundarea, într-o manieră mult mai prietenoasă, a cunoștințelor acumulate la disciplinele de specialitate. Totodată, proiectul și-a propus să scoată în evidență aspecte particulare legate de protejarea mediului și eforturile pe care Bucureștiul le face pentru a fi capitală verde.
Între prioritățile pentru “Săptămâna Verde” din anul școlar 2023 – 2024, stabilite de Ministerul Educației, se află și investigarea realității înconjurătoare, formarea de obiceiuri sănătoase în ceea ce privește conservarea și consumul resurselor existente, conștientizarea asupra schimbărilor climatice și a poluării.
Această excursie a avut drept scop cunoașterea, înțelegerea și aprecierea valorilor culturale, istorice și naturale ale țării, implicarea elevilor în activități extracurriculare care să le stimuleze creativitatea în domeniul științelor naturii, mediului, arhitecturii și fotografiei.
Anca Toma, profesor
“Elevii clasei a X-a A se pregătesc în domeniul Științe ale naturii și pentru ei excursia a fost o activitate bazată pe interdisciplinaritate și muncă în echipă. Ei au avut posibilitatea să relaționeze altfel decât în cadrul școlii și și-au îmbunătățit modul în care comunică și se comportă. Interdisciplinaritatea este promovată de învățământul actual prin utilizarea informațiilor din cadrul mai multor discipline, facilitând înțelegerea acestora și perceperea lor ca un întreg”
Proiectul a avut drept obiective generale documentarea, descoperirea și evaluarea monumentelor naturii și monumentelor istorice din patrimonial național și UNESCO, respectiv cultivarea atitudinii de respect față de natură, resursele naturale, monumentele istorice și culturale, tradițiile poporului român.
Anca Toma, profesor
“Excursia a reprezentat o experiență deosebită pentru elevi. Ei au fost încântați că au avut posibilitatea să viziteze obiective importante din capitala țării. Le mulțumesc parlamentarilor PSD Botoșani pentru că ne-au oferit oportunitatea de a vizita Palatul Parlamentului, unul dintre cele mai importante obiective turistice din București”
Elevii au vizitat Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Parcul Herăstrău, Parcul “Carol I” și Palatul Parlamentului.
(Comunicat de presă)
Bărbat dat jos de la volan de polițiști: Conducea în zig-zag si a ajuns pe sensul opus
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Cum își educă fiul botoșăneanca Gabriela și soțul ei: Cu Dani se joacă, eu impun pedepsele
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Botoșănean oprit de polițiști înainte de a produce o mare nenorocire
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile