Cu toate că nu a apărut încă metodologia privind acordarea gradaţiilor de merit din acest an, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că nu vor fi modificări în calendar, ci doar în grilele prin care sunt acordate punctajele.
Beneficiază ca şi în trecut de acest spor un procent de 16% din cadrele didactice botoşănene. „
Au fost o serie de propuneri prin care să fie făcută evaluarea pe proiectul pe care cadrul didactic îl realizează, dar din dezbaterile pe care noi le-am făcut la nivel de judeţ şi care s-au făcut la nivel de ţară, s-a propus să nu existe schimbări ale actualei metodologii, ci doar a grilelor”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
În schimb, accent se va pune pe activitatea desfăşurată cu elevii la clase şi evident pe rezultatele obţinute de către aceştia. „
Aici s-a făcut propunerea ca în grilă ponderea mai mare să fie cu privire la raportul cu rezultatele elevilor, dar şi aici sunt discuţii pentru că rezultatele elevilor nu înseamnă numai olimpiade şcolare, este acel plus valoare pe care cadrul didactic îl dă pentru fiecare elev pe care îl are”, a mai spus
Mihaela Huncă. Anul trecut au fost acordate în jur de 180 de gradaţii de merit. Cadrele didactice în cauză beneficiază de un procent de 25% în plus la salariu pe o perioadă de cinci ani.
CITEŞTE:
Directori, foşti inspectori, sindicalist cu gradaţii de merit – LISTA COMPLETĂ