Rezultatele dezastruoase la simularea pentru examenul naţional de bacalaureat din acest an este pusă de sindicaliştii din educaţie botoşăneni pe o lipsă crasă de interes pentru procesul educaţional din partea elevilor. Mai mult decât atât, dezinteresul este continuat până în ultimă fază, mulţi dintre tinerii aflaţi în clasele terminale recunoscând că nu sunt interesaţi să promoveze bacul.
Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) în calitatea sa de cadru didactic susţine că aceste rezultate reflectă de fapt calitatea actului educaţional în
şcoala românească. „
Rezultatele la simulări arată în primul rând interesul scăzut al elevilor faţă de învăţare, faţă de şcoală dar nu în ultimul rând lipsa unor criterii foarte clare şi unitare de apreciere la nivel naţional a ceea ce înseamnă performanţă sau mai bine zis nivelul mediu de cunoştinţe pe care trebuie să îl aibă un elev atunci când dă un examen de bacalaureat naţional”, a declarat
Iuliana Nacu, preşedintele SIP.
Liderul sindical a mai declarat că în sistemul educaţional nu există un nivel mediu care să fie în concordanţă cu realitatea de la clasă dar şi un buget pe măsură pentru calitatea educaţională şi asigurarea condiţiilor unui climat favorabil pentru ca elevii să poată asimila cunoştinţe la clasă. În altă ordine de idei, deja numeroşi tineri au recunoscut că nu sunt interesaţi de obţinerea unei diplome de bacalaureat.
„Sunt elevi care au declarat că nu se vor înscrie la examenul de bacalaureat şi aici intervine străinătatea care le oferă aşa zişii câini cu colaci în coadă care nu este o realitate din păcate şi te trezeşti foarte târziu că nu e aşa, lipsa de interes a părinţilor în supravegherea copiilor până când reuşesc să finalizeze un ciclu de învăţare, tentaţiile foarte mari care sunt în ziua de astăzi pentru tineri”, a mai spus
liderul sindical. O altă motivaţie pentru dezastrul de la simulare ar fi o lipsă de comunicare între cei doi factori importanţi, respectiv şcoală – părinţi dar şi faptul că în general calitatea copilului este dată în primii şapte ani de acasă.
CITEŞTE:
Jale la simularea pentru bac din acest an: Trei licee cu 0 promovaţi - LISTA