Aceste vouchere sunt destinate pentru achiziționarea materialelor școlare.
Voucherele educaționale, numite în OUG nr. 133 din 7 august 2020 „tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional”, sunt carduri cu câte 500 de lei care sunt acordate pentru a acoperi cheltuielile pentru materiale școlare, potrivit OUG.
Pentru anul școlar 2023-2024, tichetele educaționale de 500 de lei vor fi acordate pentru 300.000 de copii de grădiniță și elevi din medii vulnerabile, după cum se arată într-un răspuns al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) din august, scrie Daily Business.
Ministerul Educației a trimis către inspectoratele școlare calendarul acțiunilor care trebuie derulate de acestea și de către unitățile școlare subordonate, în vederea întocmirii listelor de elevi care vor primi rechizite gratuite în anul școlar care urmează să înceapă.
Astfel, până la data de 22 septembrie 2023, trebuie încheiate procedurile de informare a potențialilor beneficiari, primite dosarele aferente și întocmite listele copiilor care vor primi această formă de ajutor din partea statului.
Ajutoarele sub formă de rechizite sunt acordate, conform OG 33/2001, copiilor înscriși în clasele cuprinse între clasa pregătitoare și clasa a VIII-a, care provin din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei (50% din salariul de bază minim brut pe țară, care este în acest an de 3.000 lei).
Un ordin al ministrului Educației din martie 2023 a stabilit că elevii vor primi rechizite începând cu anul școlar 2023-2024, în valoare de 65 lei pentru un elev din învățământul primar și de 75 lei pentru un elev din învățământul gimnazial.
Documentele care vor trebui depuse la secretariatele școlilor de către părinții care doresc vouchere educaţionale:
În același timp, copiii din medii vulnerabile sunt îndreptățiți de prevederile OUG 133/2020 și la primirea unui așa-numit voucher educațional, în valoare de 500 de lei, care să le permită părinților să cumpere îmbracăminte și rechizite pentru cei mici.
Anterior, proiectul era finanțat prin intermediul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, iar anul școlar 2022-2023 a fost ultimul an în care sprijinul era acordat din fonduri europene prin acest program operațional.
(Sursa foto - Impact)
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile