Ștefan Bălăucă este singurul elev din țară care a obținut media zece la bacul olimpicilor.
De altfel, elevul botoșăneanul este multiplu medaliat la olimpiadele internaționale de fizică și științele pământului, matematică sau lingvistică.
Ștefan Bălăucă prezent astăzi la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) unde a fost premiat pentru rezultatele la bac a mărturisit că vrea să continue în domeniul fizicii, dar că nu s-a decis încă dacă va opta pentru o facultate din România sau din străinătate.
„Vreau să fac fizică, încă mai cântăresc dacă să rămân în România sau…”,ne-a spus Ștefan Bălăucă
Cert este că până în septembrie trebuie să ia o decizie. Cât despre inițiativa ministerului de a premia elevii care au obținut media zece, tânărul absolvent a avut numai cuvinte de laudă.
„Mi se pare că este un gest foarte frumos din partea ministerului, motivant pentru elevi în același timp e o recompensă pentru noi pentru că am reușit și am terminat cu media zece, dar este și motivant pentru elevii mai mici să învețe. Majoritatea banilor pe care îi câștig deocamdată i-am strâns într-un cont. Nu am făcut ceva neapărat cu ei”, a spus Ștefan Bălăucă
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024