Aparatul de zbor s-a rotit deasupra orașului de câteva ori, într-o misiune ce o pregătește pe alta mai amplă și care a fost programată pentru ziua de joi, ora 12:00.
Zgomotul făcut de elicopter a putut fi auzit din mai multe zone ale orașului. Copiii mai ales, cu capetele spre cer, alergau pentru a-l vedea mai bine și chiuiau de bucurie.
Pentru că astfel de situații în care orașul este survolat de un elicopter sunt destul de rare la Botoșani.
Aparatul de zbor ce aparține Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a stat minute bune deasupra magazinului Elvila de unde a preluat o persoană.
În acest interval de timp, zona centrală a orașului era extrem de animată de foarte mulți botoșăneni care au ieșit la geamuri și balcoane sau trecători care s-au oprit în loc, curioși de ceea ce se întâmplă.
Cei mai mulți, evident, și-au scos telefoanele și au filmat manevrele făcute de elicopterul care va reveni joi la Botoșani într-o misiune mult mai spectaculoasă precum cea de astăzi.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024