La ieşirea din Primăria municipiului Dorohoi, un grup de oameni îl aşteptau pe premierul Emil Boc pentru a-l vedea mai îndeaproape sau pentru a-i adresa cîteva întrebări. Şi dacă unii dintre dorohoieni şi-au băgat copiii în faţă pentru a-l vedea în carne şi oase pe prim ministrul României, sau îl filmau şi fotografiau cu telefoanele mobile, alţii în schimb, mai îndrăzneţi, l-au luat la rost întrebîndu-l despre măsurile de austeritate anunţate în ultima perioadă. „
Creşteţi toate accizele, TVA-ul, tot, tot, tot, ce facem, domnul premier aici suntem în Moldova, suntem urmaşii lui Ştefan cel Mare, vă spun o să înceapă o mare revoluţie, nu avem ce mînca, nu avem ce mînca, domnu premier, vrem locuri de muncă, dv. aţi cercetat un pic şi piaţa Dorohoiului, nu este un loc de muncă în oraşul acesta, noi suntem tineri, ce ne oferiţi pentru noi, pentru tineri..noi tinerii ce facem, murim..”, a afirmat unul dintre oamenii adunaţi în faţa Primăriei. Un alt dorohoian a ţinut să îl întrebe pe Emil Boc dacă a fost vreodată curios să caute pe hartă mica urbe. „
V-aţi întrebat vreodată unde există Dorohoiul pe hartă?”, a fost o altă întrebare adresată premierului. La toate aceste vorbe aruncate de oameni Boc abia dacă apuca să răspundă fiind frecvent întrerupt de aceştia. Totuşi a avut timp pentru o altă promisiune care nu se ştie ca şanse de îndeplinire va avea. „
Astăzi, acum suntem aici cu inundaţiile…o să vorbesc la Consiliul Judeţean pentru ca de la Guvern să mai aducem nişte investiţii pentru dumneavoastră”, le-a spus
Emil Boc oamenilor.