Întruniţi miercuri dimineaţă în şedinţă, consilierii judeţeni au stabilit structura finală a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Sunt 15 persoane, din care mai mult de jumătate au ocupat sau încă mai ocupă funcţii de conducere în cadrul unor structuri militarizate.
Printre alţii, PSD-iştii l-au trimis pe veteranul Gheorghe Vâzdoagă, dar şi pe preşedintele Tineretului Social Democrat, Bogdan Buhăianu, în timp ce liberalii au optat pentru fostul comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi un consilier judeţean care a mai făcut parte din ATOP. De remarcat este prezenţa masivă a pensionarilor, însuşi preşedintele acestei structuri, ca şi precedentul, care face parte şi din noul ATOP Botoşani, fiind trecuţi în rezervă.
Consilierii judeţeni au decis ca membrii ATOP Botoşani să primească o indemnizaţie de şedinţă în procent de 6% din salariul brut al preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani. Remuneraţia de acordă atât pentru şedinţele în plen, cât şi pentru cele de comisie, ceea ce înseamnă că un membru ATOP va primi de fapt minim 12% în fiecare lună din leafa şefului CJ, adică în jur de 500 de lei net. (S.B.)
Botoșănenii mai răi în 2025: Polițiștii au pus cătușe la 11 persoane în doar o săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Fast and Furious pe drumurile din Botoșani: CE viteză a fost înregistrată în județ
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Divorț marcat de violență: Botoșăneancă amenințată cu moartea de soț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
APIA Botoșani: ANUNȚ privind stadiul autorizării plăților aferente anului de cerere 2024
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile