Nimeni nu a știut cine sunt cei opt bărbați care poartă pe umeri sicriul. Surpriza a venit a doua zi, când un preot le-a dezvăluit identitatea.
IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a fost înmormântat vineri, 22 mai, la Mănăstirea Sihăstria Putnei din județul Suceava.
După cum s-a observat în imaginile în direct, dar și în zecile de fotografii postate zilele acestea pe rețelele de socializare, sicriul cu trupul neînsuflețit al înaltului ierarh al Bucovinei a fost purtat de mai mulți bărbați echipați cu combinezoane, știind fiind faptul că IPS Pimen a murit după ce a contactat noul coronavirus.
Nu puține au fost reproșurile cu privire la imaginile care au circulat, oamenii fiind indignați și spunând că sicriul ar fi trebuit să fie purtat de către militari ai Gărzii de Onoare sau de către preoți.
În urma acestor comentarii din spațiul public, preotul Bogdan Cojoleancă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, a publicat la rândul său câteva fotografii, dezvăluind identitatea celor care l-au purtat pe umerii lor pe IPS Pimen în ziua înmormântării.
Surpriză: cei 8 nu au fost angajați ai Direcției de Sănătate Publică, ci 6 preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de doi angajați ai firmei de servicii funerare.
„Am avut sufletele pline de bucurie pentru că am fost alături de IPS Părinte Pimen până la capătul drumului și, parcă, deși povara aceasta a părut grea pentru unii din pricina căldurii adunate în interiorul acelor combinezoane destul de incomode, mărturisesc că simțeam o stare de mângâiere, aveam un sentiment de împlinire pentru că noi, preoții, am fost cei aleși să trăim acest moment istoric, făcând ascultare cu mare bucurie de IPS Părinte Teofan și de PS Părinte Damaschin, care au rânduit acest lucru. Am simțit că purtăm pe umerii noștri, parcă, toată Bucovina”, a transmis pentru Doxologia părintele Bogdan Cojoleancă.
Cei șase preoți care au lăsat reverendele în ziua de 22 mai și au îmbrăcat costumele speciale sunt pr. Bogdan Cojoleancă (Biserica Centrului de plasament pentru copii „Gheorghe Sidorovici” din Gura Humorului), pr. Nicolae Cârdei (Parohia Arbore), pr. Constantin Bobu (Parohia Ipotești), pr. Adrian Isache (Parohia Salcea), pr. Ștefan Mihalcea (Parohia Sasca Nouă) și pr. Mihai Cobziuc (Parohia Dărmănești).
(Sursă foto: Facebook/Bogdan Cojoleancă)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024