Preotul-profesor Constantin Muha a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, slujba de înmormântare fiind oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți.
Preotul Constantin Muha s-a stins din viață în dimineața zilei de 15 octombrie 2020, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, fapt care a făcut ca ceremonialul de înmormântare să se desfășoare în condiții speciale.
Mesajul de condoleanțe din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române a fost transmis la slujba de înmormântare a părintelui profesor Constantin Muha, oficiată sâmbătă, 17 octombrie 2020, în biserica Sântul Dumitru şi Sfânta Cuvioasă Parascheva (Sfânta Vineri) din Dorohoi, județul Botoşani.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a început prin a spune că a primit cu multă durere vestea trecerii neașteptate din această viață a părintelui profesor Constantin Muha, ”slujitor devotat al Bisericii și al învățământului teologic românesc”.
Viața preotului Constantin Muha, continuă Patriarhul României, ”strălucitoare prin entuziasmul duhovnicesc și profesional”, a cunoscut coordonate și aspecte deosebite.
”Amintim în primul rând pregătirea sa teologică, începută la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, continuată la Facultatea de Teologie Dumitru Stăniloae din Iași și aprofundată la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București. În timpul cursurilor universitare, l-am remarcat ca fiind studios, atent, evlavios, având preocupări pentru cântarea bisericească, tipic și ritualul liturgic. Încă din vremea anilor de Seminar de la Mănăstirea Neamț s-a evidențiat ca un foarte bun tenor, cântând în corul acestei unități de învățământ și apoi în cel al Facultății de Teologie din Iași. Alături de cele două coruri a participat la concerte și evenimente eclesiale din țară și străinătate”,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Părintele-profesor Constantin Muha a fost studentul actualului Patriarh, înaltul ierarh observând încă de atunci calitățile excepționale ale viitorului preot.
”În perioada cursurilor universitare de la Iași l-am avut student. Calitățile dovedite atunci, cultura teologică și elanul misionar l-au recomandat pentru slujirea Sfântului Altar, fiind hirotonit în treapta de diacon de către noi, în ziua de 6 decembrie 1994, la biserica Sfântul Nicolae din cartierul Copou-Iași. A doua zi, 7 decembrie, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Sfântul Nicolae din Dorohoi, în vechea Catedrală Mitropolitană Sfântul Gheorghe, de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Calinic (Botoșăneanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor”,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Vreme de 25 de ani a slujit cu credință, fiind sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva.
”În data de 1 mai 1995, a fost transferat la biserica Sfântul Dimitrie și Sfânta Cuvioasă Parascheva din Dorohoi, unde a activat până în prezent. Ca preot paroh a desfășurat o intensă activitate pastorală și administrativ-gospodărească. Sfânta Parascheva, căreia i-a slujit, l-a însoțit cu rugăciunea în ziua trecerii către Domnul, la puține ceasuri după prăznuirea din 14 octombrie (2020)”,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
După numirea ca profesor și director al Seminarului Teologic Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi, părintele Constantin Muha a luptat cu greutățile începutului și apoi cu cele ale parcursului primilor ani, deosebit de dificili pentru această reînființată școală de teologie.
”La începutul activității noastre ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei am dorit să înființăm, iar unde a fost cazul să reactivăm mai multe școli de teologie pentru tinerii cu vocație sacerdotală, între aceste școli aflându-se și Seminarul din Dorohoi. Această unitate de învățământ, înființată de către părintele Dumitru Furtună, cu binecuvântarea Mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, a funcționat inițial doar 10 ani, în perioada 1923-1933.
Întrucât fosta clădire a Seminarului a devenit între timp orfelinat pentru copiii defavorizați, Seminarul teologic reînființat a funcționat într-o altă locație, care a trebuit transformată, modernizată și adusă la standardul necesar, pentru ca tinerii elevi să aibă condițiile propice activităților școlare și vieții liturgice.
Un sfert de veac (1995-2020), părintele Constantin Muha s-a ostenit ca Seminarul pe care îl conducea să fie o școală de teologie și un mediu prielnic studiului, emulației și năzuințelor duhovnicești”,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a amintit, în mesajul său, și momentele dificile întâmpinate de preotul dorohoian de-a lungul timpului.
”Au fost și momente grele care au marcat viața și activitatea lui, însă au fost depășite cu sfatul, binecuvântarea și efortul pe care, la îndemnul nostru, părintele le-a urmat în anii respectivi”,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preotul profesor Constantin Muha a avut o evlavie deosebită față de Sfântul Ioan Iacob, care-și are obârșia aproape de Dorohoi, la Crăiniceni, cinstindu-i viața și opera, manifestând în toți acești ani un cult special pentru el în cadrul Seminarului, care îi și poartă numele, a continuat Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Împreună cu elevii acestei școli de teologie a participat la numeroase slujbe misionare atât în satul natal al Sfântului Ioan Iacob, înainte ca acolo să fie ctitorită o mănăstire, cât și în multe alte parohii din zonă, contribuind astfel la întărirea credinței ortodoxe și a dragostei față de acest loc aflat la granița de nord-est a țării. De asemenea, alături de Corul Haris al Seminarului, a călătorit în două rânduri în localitatea Cholet din Franța, unde, în cadrul a diferite manifestări cultural-educaționale, a interpretat cântări religioase, patriotice și tradiționale românești.
”Cunoscând dragostea lui pentru Sfântul Ioan Iacob, l-am recomandat să facă parte din delegația Bisericii Ortodoxe Române care a participat în ziua de 31 ianuarie 2016 la canonizarea solemnă pe care Patriarhia Ierusalimului a săvârșit-o în biserica Mănăstirii Sfântul Cuvios Gheorghe din pustiul Hozeva.
Ținându-se cont de pregătirea profesională și dragostea jertfelnică de care dădea dovadă în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu și în slujirea aproapelui, părintele Constantin Muha a fost ales în anul 2018 membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor, iar din data de 1 septembrie 2020, inspector de specialitate la disciplina Religie, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani”,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
La final, Patriarhul Daniel și-a exprimat regretul pentru plecarea la cele veșnice a părintelui Constantin Muha, transmițând totodată condoleanțe familiei, foștilor colegi și tuturor celor care l-au cunoscut.
”Apreciind în mod deosebit râvna dovedită în slujirea preoțească și învățământul teologic din cadrul Seminarului Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi, încredințăm îndurerata familie, foștii elevi, colegii și cunoscuții de rugăciunea și prețuirea noastră.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul lui acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Cu părintească binecuvântare și condoleanțe pentru familia îndoliată”,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024