O violonistă întoarsă acasă după 10 ani, un elvețian care a reușit să cucerească publicul cu viola sa, un dirijor excepțional, care într-o discreție elegantă a dovedit o generozitate rar întâlnită. Și un public de zile mari, care știe să facă din muzica bună o sărbătoare.
Concertul de vineri se anunța a fi unul aparte. Însă el a depășit toate așteptările, și nu doar ca număr de spectatori, ci și prin calitatea interpretării și a repertoriului ales.
Diana Turcu (născută în Botoșani, stabilită în Elveția) și Michel Willi (Elveția) au demonstrat la Botoșani ce înseamnă, ca artist, să îți iubești și să îți respecți publicul. Au dovedit nu doar o pregătire minuțioasă a concertului, ci și empatie față de orchestră și de melomani.
A fost o seară în care eleganța, bunul simț și talentul au fost apreciate și aplaudate la scenă deschisă.
Născută în Botoșani, Diana Turcu a urmat de la 7 ani cursurile Liceului de Artă ”Ștefan Luchian”, pentru ca de la 15 ani să continue la Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” din Iași, oraș în care a absolvit ulterior și Conservatorul. În anul trei se afla deja la Weimar, în Germania, cu o bursă Erasmus, pentru ca după un an să fie acceptată la Master, în același timp activând și în orchestra din Jena, Germania.
.jpg)
Din Weimar avea să plece apoi către Zürich, în Elveția, pentru a studia cu Rudolf Koelman, despre care știa că este ultimul student al marelui violonist Jascha Heifetz. Aici, în Elveția, avea să urmeze un Master, apoi și al doilea, în Pedagogie Muzicală.
Elvețianul Michel Willi este un artist cu experiență, format de P. Novsak și A. Piraccini, urmând apoi studiile de Master cu I. Ozim și A. Shtern, în Los Angeles. În 1993-1994 a fost laureat al Fundației Kiefer-Hablützel și al Asociației Elvețiene a Muzicienilor. Din 1993 până în 1998, Michel Willi a fost membru al Orchestrei orașului Winterthur, al Orchestrei Operei din Zurich și al Filarmonicii de cameră din Bavaria.
Din 1998 este membru permanent al Orchestrei Tonhalle din Zurich. De asemenea, ca muzician de cameră este membru al octetului elvețian, iar din 2000 până în 2010 a fost membru al Cvartetului Niziol Zurich. Deși a studiat dintru început vioara, în final a ales viola. Chiar dacă, spune artistul, repertoriul pentru violă este mult mai restrâns decât cel pentru vioară.
Mircea Holiartoc este născut în Vișeu de Sus, județul Maramureș. În anul 1994, a absolvit secţia de Compoziţie-Dirijat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi cursurile de master în Stilistică Dirijorală (2000) din cadrul aceleiaşi universităţi. În 2017 obține titlul de Doctor în Muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Din 1999 până în 2001 activează ca dirijor secund la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din București, iar în perioada 2001-2016 devine dirijor al Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi. Din 2002, activitatea sa se diversifică, cuprinzând şi sfera pedagogică: preparator universitar la Facultatea de Muzică din Timişoara, asistent universitar la Facultatea de Arte din Galați. Din 2017 până în prezent activează ca dirijor al Operei Brașov.
Concertul a debutat cu Uvertura operei ”La clemenza di Tito”, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret italian scris de Caterino Mazzolà, după Pietro Metastasio. O operă târzie, compusă sub o presiune enormă de compozitorul aflat în buza morții (1791). Opera a fost începută după ce a fost deja compusă cea mai mare parte din Flautul fermecat, ultima operă la care a lucrat Mozart. Povestea este bazată pe viața împăratului roman Titus. Prima interpretare publică avea loc pe 6 septembrie 1791, la Teatrul de Stat din Praga, și a rămas populară pentru mulți ani după moartea lui Mozart (5 decembrie 1791).
Seara a continuat cu interpretarea Simfoniei concertante pentru vioară, violă și orchestră în mi bemol major K 364 (K 6 320d), de Wolfgang Amadeus Mozart, lucrare care poate fi considerată pe bună dreptate un concert dublu.
Simfonia concertantă a fost compusă în 1779, la Salzburg. O compoziție cu o dinamică orchestrală complexă. Mozart nu lasă posibilitatea soliștilor să se manifeste individual în bucăți ample, ci creează dialoguri. Mai întâi între vioară și violă, apoi între soliști și orchestră. O poveste în care orchestra însoțește cele două instrumente, o interpretare cu ”personalitate”, cu teme poetice de un lirism provocator.
Melomanii botoșăneni au avut înainte doi soliști care s-au completat nu doar în interpretarea tehnică, ”de manual”, ci mai ales în suflul dinamic, într-un inefabil pe care publicul l-a tradus în emoție. Viola, prin acordul grav, a susținut frământările viorii, fără ca între cele două instrumente să existe vreun moment de dominare. Un dialog fermecător, cu mișcări de o frumusețe rafinată, având ca martor orchestra.
.jpg)
Aplauzele au izbucnit și au continuat minute în șir, urmează un bis, din nou aplauze. Și flori. Galant, Michel Willi se îndreptă către doamnele din orchestră și le oferă buchetele primite din public. Soliștii, dirijorul, spectatorii au devenit una și aceeași emoție.
”M-am simțit foarte bine la Botoșani. Am muncit mult la acest concert, alături de Diana Turcu, și tot efortul nostru a fost răsplătit cu aplauze. Publicul a fost superb, ne-a dat o energie extraordinară”, a spus artistul Michel Willi după concertul de vineri seara.
Însă nimeni nu anticipa ceea ce avea să se întâmple. Diana Turcu revine pe scenă, de data aceasta neînsoțită de violist.
”Voi cânta Balada, în memoria tatălui meu”, spune artista și cuvintele se prefac în lacrimă (video jos). Vreme de câteva secunde, chipul violonistei se pitește în umbra orchestrei. Un gest care nu ajută prea mult, pentru că primele acorduri ale muzicii lui Ciprian Porumbescu se năpustesc înlăcrimate. Emoția cuprinde încăperea, rând cu rând, om cu om. Măștile de pe chipuri adună ca un căuș lacrimi tăcute…
.jpg)
Finalul serii a fost unul nu mai puțin excepțional. Sinfonietta pe teme rusești, op 31, de Nikolai Rimski-Korsakov. Compozitorul denumit deseori ”marele părinte al muzicii ruse”, un maestru al culorii orchestrale și al picturii muzicale, despre care criticii spun că ”încă mai avem ce învăța de la el”.
Sinfonietta… este o operă plină de atmosfere lirice și teme populare, pe care instrumentiștii Filarmonicii ”George Enescu” au reușit să le transpună în stări și în emoții. Pasajele lirice, alternând cu cele de forță interpretativă și de virtuozitate tehnică, au creat momente pe care publicul botoșănean le-a apreciat prin aplauze și scandări repetate. ”Bravo!”, ”Bravo!” s-a auzit printre aplauzele de final.
Melomanii sunt așteptați din nou în sala de concert vineri, 25 februarie 2022, la ora 18.30. La pupitrul dirijoral se va afla Bogdan Chiroșcă, invitatul serii fiind pianistul Răzvan Dragnea.
În program:
L. van Beethoven – Concertul pentru pian și orchestră nr. 5, în mi bemol major, op. 73
J. Brahms – Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
