FC Botoșani joacă în prima etapă din acest campionat împotriva celor de la CFR Cluj luni seara pe Stadionul Municipal într-o partidă în care raportul de forțe este unul inegal.
CFR Cluj cu o campanie puternică de achiziții și cu un buget de ordinul milioanelor de euro și FC Botoșani, o echipă despre care se poate spune că este la limita de supraviețuire.
Și totuși. Fotbalul este un sport competitiv și cu rezultate surpriză iar Costel Enache i-ar putea descoperi ”călcâiul lui Ahile” lui Dan Petrescu.
”Sunt într-o stare de așteptare emoțională, sunt curios să văd care este potențialul nostru, să avem contact cu ceilalți adversari. Din punctul meu de vedere, în timpul pe care l-am avut la dispoziție cred că am realizat maximum din ceea ce puteam. Sunt încă lucruri de pus la punct, nu există ideal în fotbal și atunci tot timpul mai este ceva de dezvoltat, corectat sau completat”,
Costel Enache, antrenor principal FC Botoșani
Tehnicianul calatoghează momentul prezent ca fiind unul bun pentru că jucătorii sunt concentrați și preocupați.
Și de asemenea, tratează cu încredere jocul de luni, chiar dacă adversarul cu care FC Botoșani debutează în campionat, este unul puternic.
Costel Enache nu a avut de obiectat vis a vis de transferurile efectuate la clubul botoșănean și a subliniat că din propriul punct de vedere, importantă este mai degrabă calitatea decât cantitatea.
”În general pentru mine fotbalul este o activitate cu concurență permanentă. Din discuțiile cu cei care administrează echipa am ajuns la un acord în care jucătorii care vor veni, să fie jucători care să ajute echipa. În momentul de față avem un nucleu pe care ne putem baza, cu care putem duce competiția, jucători serioși, care au fost verificați de-a lungul timpului de competiția națională”,
Costel Enache, antrenor principal FC Botoșani
FC Botoșani – CFR Cluj se joacă luni seara de la ora 21:00.
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024