Mediucul stomatolog Mihai Enache, nimeni altul decăt fiul managerului de la Spitalul Judeţean Mavromati Cornel Enache, va primi o vizită nu tocmai plăcută în cursul săptămînii următoare din partea comisarilor de la Garda Financiară. Stomatologul a fost reclamat comisarilor de către o botoşăneancă care şi-ar fi făcut o lucrare dentară cu o valoare totală de 6.250 de lei şi care s-ar fi rupt de trei ori. În aceste condiţii, femeia a rămas şi păgubaşă de bani şi fără dinţi în gură, astfel că şi-a căutat dreptatea la organele statului. O sesizare similară a fost de asemenea depusă şi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, drept pentru care, controlul ar putea fi efectuat de ambele instituţii. „
Încă nu am început ancheta în cazul doctorului Enache, dar săptămîna viitoare vom efectua un control. Cel mai probabil în colaborare cu cei de la Protecţia Consumatorilor”, a declarat
Laur Nechita, director Garda Financiară. Laur Nechita susţine că, în cazul în care cabinetul medicului nu are casă de marcat, atunci acesta se face vinovat de evaziune fiscală şi riscă o amendă între 80 şi 400 milioane de lei vechi.