Cornel Enache, managerul Spitalului Judeţean a anunţat că mîine merge la cumpărături. Scopul? Achiziţionarea unui aparat de înregistrat.
Vizibil supărat de declaraţiile făcute în presă de sindicaliştii de la nivelul Spitalului Judeţean Mavromati, Cornel Enache susţine că îşi va cumpăra un reportofon pentru a înregistra discuţiile pe care le poartă cu reprezentanţii acestor organizaţii.
„
Observ cu stupoare că sindicaliştii cu care port discuţii şi cu care iau anumite decizii de comun acord, uită tot ce am vorbit după circa o oră şi se lansează în fel de fel de declaraţii în presă, o să cumpăr un reportofon ca să înregistrez aceste discuţii în caz că dau dovadă de amnezie şi altă dată”, a declarat Cornel Enache, manager Spitalul Judeţean Mavromati.
Motivul determinant ca să recurgă la o astfel de practică a fost referitor la acordarea tichetelor de masă care a stîrnit deja o serie de nemulţumiri printre angajaţii unităţii spitaliceşti. Aceştia ar fi trebuit să beneficieze pentru luna noiembrie de cîte 20 de tichete de masă, însă pentru alocarea fondurilor în acest sens, nu mai sunt bani în buget. Explicaţia venită din partea conducerii spitalului este una extrem de simplă.
„
Am căzut de comun acord cu sindicaliştii ca în contul tichetelor de masă să se primească prima de stabilitate integral, lucru care s-a şi făcut, acum ei au uitat de acest aspect şi cer şi tichete, ori bani în acest sens nu mai sunt”, a concluzionat medicul Cornel Enache.
Efortul bugetar pe care trebuie să îl facă spitalul pentru alocarea fondurilor pentru tichete de masă este de 160.000 de lei pentru o singură lună.