Costel Enache, antrenorul lui FC Botoșani, e supărat pe elevii săi în urma înfrângerii de pe terenul lui Poli Iași, scor 0-1. Botoșănenii vin după egalul din etapa trecută cu "lanterna roșie" Juventus București, scor 0-0.
"Concluzia o voi trage după ce voi revedea meciul. În prima repriză cred că am făcut un joc defensiv bun, nu a fost o repriză rea. Am avut ceva oportunități, dar n-am avut decizia foarte clară la finalizare. O simplă scăpare de moment ne-a costat. Batem pasul pe loc și, din păcate, nu prea mai avem timp să dregem lucrurile. Mai avem două meciuri pe care suntem obligați să le câștigăm", a declarat Costel Enache citat de Pro Sport
"Am stat pe locurile de play-off până acum, iar acum am ieșit. Mai avem două meciuri. Nu e totul pierdut. Mister așa a pregătit jocul. Am atacat după golul primit. Avem un lot foarte bun, ne pregătim foarte bine, dar nu ne iese jocul. Vom munci în continuare. Eu m-am reacomodat, dar, din păcate, nici eu nu i-am putut ajuta. Am așteptări mai mari de la mine" Cătălin Golofca, mijlocaș FC Botoșani
"Mai sunt două finale, calificarea în play-off e departe. Avem prima șansă totuși. Mă bucur foarte mult că am înscris. Nici nu mă mai gândesc la altceva decât că trebuie să luăm totul treptat pentru a ne califica în play-off" Andrei Cristea, atacant Poli Iași
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024
Ajutorul de înmormântare crește: CE trebuie să știe beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024