Brian Douglas este un cetăţean englez venit în România în urmă cu mai bine de 20 de ani, care a ales să se implice activ în dezvoltarea vieţii oamenilor de rând. Printre ei și botoșăneni.
În tot acest timp, el a ajutat la dezvoltarea mai multor spitale, însă cele mai multe dintre acţiunile sale au fost direcţionate spre copiii din nordul Moldovei, pe care i-a sprijinit şi i-a încurajat să meargă la şcoală.
Englezul Brian Douglas a venit pentru prima dată în România la începutul anului 1994, aducând cu el mai multe ajutoare pentru persoanele nevoiaşe, precum şi medicamente. El a fost impresionat de condiţiile în care majoritatea românilor trăiau, astfel că a decis să-şi canalizeze toate forţele pentru a-i ajuta.
Astfel, în luna octombrie 1994, s-a mutat la Iaşi. De atunci şi până în prezent el şi-a dedicat aproape tot timpul celor care au avut nevoie de sprijin. La scurt timp după ce s-a mutat la Iaşi, Brian a lucrat ca voluntar la un vechi orfelinat, unde erau instituţionalizaţi copii cu diverse dificultăţi.
În 1997, englezul a fost invitat să ajute un spital pediatric de tuberculoză din cartierul ieşean Bucium. În cinci ani petrecuţi acolo, cu sprijinul donatorilor britanici, Brian a creat o cameră de joacă pentru copii şi a modernizat băile care arătau într-o stare jalnică.
„Când am văzut în ce condiţii trăiau copiii, am zis că trebuie să rămân aici şi să ajut. Am mers şi am obţinut viză, pe care o reînnoiam la fiecare şase luni, deoarece România nu era în Uniunea Europeană la acea vreme. La început, după ce orfelinatele au fost închise, am mers să lucrez la spitalul de pneumologie din Iaşi, unde am şi locuit, astfel că lucram şapte zile din şapte. Acolo am creat un loc de joacă pentru copii, deoarece aceştia stăteau toată ziua pe pat şi nu mi s-a părut OK că nu fac nimic în timp ce erau internaţi“,
a povestit Brian Douglas.
Brian Douglas a lucrat şi la numeroase alte proiecte, printre care şi cel pentru ajutorarea sinistraţilor de la Dorohoi, din judeţul Botoşani. În anul 2010, oraşul a fost lovit de inundaţii puternice, iar britanicul a ajutat ore în şir pentru a duce oamenii în zone sigure pentru ei.
Acesta a luat legătura cu mai mulţi prieteni din Ungaria şi în câteva zile, două camioane pline cu apă îmbuteliată, alimente, paturi şi saltele au ajuns la familiile din Dorohoi afectate de inundaţii.
Romanian Children’s Humanitarian Foundation (RCHF), condusă de Brian Douglas, a cumpărat 12 corturi pentru a adăposti familiile care nu aveau unde să doarmă până când urmau să fie construite noi locuinţe. De atunci, britanicul a ţinut o legătură strânsă cu oamenii din Dorohoi, iar în 2013, a construit o sală de joacă pentru copiii internaţi la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal din localitate.
(Sursa – Adevărul)
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024