Anul trecut, Mitropolitul Teofan a anunțat că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl va canoniza pe părintele născut pe pământ botoșănean, duhovnicul supranumit ”Bătrânul și Orbul”.
Părintele Dionisie Ignat s-a născut la 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din judeţul Botoşani. În anii ’20 a plecat împreună cu fratele său în Sfântul Munte, fiind tuns în monahism în 1927.
A trecut la cele veşnice în 11 mai 2004, la vârsta de 95 de ani, fiind unul dintre cei mai mari duhovnici ai Sfântului Munte Athos.
Episcopul Siluan al Italiei a împărtăşit câteva gânduri pentru Basilica.ro despre Ieroschimonahul Dionisie Ignat de la Colciu, Muntele Athos, pe care l-a cunoscut în mod personal şi de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 18 ani în ziua de 11 mai.
Preasfinţitul Părinte Siluan a relatat ultimele clipe din viaţa Părintelui Dionisie, întrucât trecerea din această viaţă a monahului athonit a avut loc în prezenţa Preasfinţiei Sale.
În ziua de 11 mai 2004, ierarhul, – pe atunci Episcop vicar pentru Italia al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, cu titulatura Marsilianul –, se afla într-un pelerinaj la Schitul românesc Prodromu, însoţit de mai mulţi credincioşi din zona pariziană.
„Cunoscându-l pe Părintele Dionisie cu câţiva ani înainte şi auzind că este într-o stare gravă de sănătate, am cerut sfatul vredniului de pomenire Părintele Petroniu Tănase, stareţul din vremea aceea al Schitului Prodromu, cu privire la o eventuală deplasare a mea la chilia Sfântul Gheorghe – Colciu unde se găsea Părintele Dionisie pentru a avea o ultimă întrevedere, chiar dacă înţelesesem că părintele era destul de bolnav şi nu mai comunica”.
„Am ajuns la chilie şi le-am propus părinţilor care îl vegheau să săvârşim taina Sfântului Maslu, să ajutăm cu ce putem. Şi am început să citim Canonul Sfântului Maslu. La sfârşitul canonului pentru cei bolnavi de la Sfântul Maslu, un monah medic, Luca fiind numele lui, care îi monitoriza pulsul părintelui, îmi şopteşte la ureche că părintele se duce şi se putea observa că respira mai rar”.
„În înţelegere cu părinţii, am propus să citim rânduiala care se face pentru ieşirea sufletului… din Molitfelnic care se încheie cu o rugăciune. Am început acest canon timp în care părinţii de faţă, ucenicii Părintelui Dionisie, au început să ia o ultimă binecuvântare şi se înţelegea că părintele este pe punctul de a trece dincolo. Am citit rugăciunea de dezlegare care se face la sfârşit şi în momentul în care s-a spus Amin, părintele şi-a dat ultima suflare şi a trecut la Domnul”.
„Chipul lui s-a transformat apoi într-un chip cu adevărat odihnit, senin şi părea că avea o strălucire asemănătoarei brumei în bătaia soarelui, întrucât bătea puţin soarele în chilie. S-a făcut o linişte, cum se spune, de mormânt, dar era o duioşie şi întristare din partea ucenicilor care s-au născut întru călugărie prin binecuvântarea şi prin mâinile Părintelui Dionisie şi în acelaşi timp un moment de pace, de bucurie, un moment de har aş putea spune”,
şi-a amintit Episcopul Siluan.
A doua zi, la 19:00, a fost oficiată slujba înmormântării la care a slujit şi PS Siluan al Italiei.
Alte aspecte evidenţiate de Episcopul Italiei sunt trăsăturile puternice de caracter ale Părintelui Dionisie Ignat.
„Ceea ce era izbitor la Părintele Dionisie din prima clipă de când l-am văzut şi de fiecare dată când îl întâlneam era bucuria. Era un om de o bucurie debordantă. Radia bucuria aceasta. Deşi avea o nevoinţă duhovnicească personală foarte aspră şi foarte înaltă, era atât de bucuros şi atât de primitor. Îi întâmpina cu bucurie pe cei care veneau la care adăuga ceva dulce de gustat”.
„Era foarte profund şi serios cu privire la credinţă, cu privire la vremurile tulburi pe care le recunoştea duhovniceşte. Era preocupat de modul în care lumea îşi lucrează propria mântuire. Tot timpul insista cu copiii, cu tinerii să ţină credinţa şi să-şi ţină identitatea. Spunea adesea că dacă eşti bun român, eşti bun creştin; şi dacă eşti bun creştin, eşti bun român. Şi insista mult pe lucrul acesta de fiecare dată când mergeam la el”.
Potrivit Episcopului Italiei, bucuria Părintelui Dionisie „a pus o amprentă aparte asupra obştii pe care a lăsat-o în urmă, dar a lăsat o amprentă deosebită în inimile tuturor celor care l-au cunoscut”. „Concomitent cu aceasta, a lăsat o conştiinţă a gravităţii şi a primejdiilor care privesc mântuirea. Îndemna să ţinem de credinţă, de Biserică şi să fim buni români oriunde ne-am afla”.
„Şi lucrul acesta, mai ales pentru noi cei care veneam din afară, în câteva pelerinaje în care am fost acolo cu pelerini din Franţa, ne marca şi i-a marcat şi pe ei pentru că auzeau îndemnuri de la un părinte care şi-a trăit aproape toată viaţa în Sfântul Munte Athos şi vedeau cum se transformă dintr-o dată de la omul care radia de bucurie într-un om foarte foarte preocupat pentru mântuirea şi pentru devenirea fiilor Bisericii şi ai neamului din care provenea”.
„Nu l-am auzit vreodată să judece”, a menţionat Preasfinţitul Părinte Siluan. „În lumea în care trăim se judecă foarte mult şi se pun tot felul etichete şi se împarte dreptate pe lumea aceasta”.
„Pe Părintele Dionisie nu l-am auzit să judece pe cineva. L-am auzit să-şi exprime neliniştile, îngrijorările părinteşti faţă de fiii Bisericii lui Hristos în general şi faţă de fiii neamului din care venea în special, dar nu l-am auzit să judece, ci doar se îngrijora”, a subliniat Părintele Episcop Siluan.
Doxologia.ro
(Foto: pemptousia.ro)
