Ieri seară, 19 martie 2015 funinginea depusă pe pereţii canalului de evacuare a fumului s-a aprins, iar flăcările ameninţau să se extindă la întreaga locuinţă.
Solicitaţi să intervină, pompierii au acţionat prompt şi au stins incendiul înainte ca acesta să producă pagube materiale. A ars doar funinginea. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de
150.000 lei.
Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai. Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.
”
De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să asigure protecţia termică faţă de acestea. Coşurile, indiferent de construcţia lor, trebuie curăţate de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare”, se arată în comunicatul de presă trimis de
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani (ISU).
CITEȘTE:
Pagubă usturătoare pentru proprietarul Mercedesului care a luat foc