Ceea ce Botoşăneanul a anunţat luni dimineaţă a fost confirmat de preşedintele PSD Botoşani. Andrei Dolineaschi a recunoscut că, din momentul în care a fost desemnat vicepreşedinte la naţional, a intrat în conflict cu noile prevederi statutare.
Astfel, liderii organizaţiilor judeţene nu mai pot deţine posturi de conducere şi la nivel central, ori deputatul este acum preşedinte la judeţ şi vicepreşedinte pe ţară. Liderul social-democrat a explicat pentru Botoşăneanul că, înainte de a lua decizia de a candida pentru funcţia de vicepreşedinte, s-a consultat atât cu PSD-iştii din judeţ, cât şi cu mai mulţi şefi de organizaţii. Primii i-ar fi transmis că ar fi bine pentru judeţ să aibă un om în Biroul Permanent Naţional, iar ceilalţi că ar fi indicat să candideze şi să reprezinte tocmai liderii locali, care nu mai pot deţine funcţii de conducere.
„Voi demisiona, iar BPN împreună cu organizaţia judeţeană vor stabili un preşedinte interimar”, a spus Andrei Dolineaschi.
Deputatul de pe Colegiul Dorohoi a arătat că va renunţa în timp foarte scurt la funcţia de preşedinte al PSD Botoşani şi a arătat că, după stabilirea unui interimar, va avea loc şi o conferinţă judeţeană de alegeri, însă nu a putut avansa o dată la care aceasta va fi convocată. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Nu se poate 2 în 1, președinte interimar la PSD Botoșani
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024